Cunoscutul avocat Mihai Constantin Neagu consideră că CCR a
devenit cea nefrecventabilă şi antipatică instituţie a statului
român, nu prin fermitatea deciziilor sale ci prin gradul de
controversă stârnit, pein scandalurile generate în societate, de
unde şi răsplata financiară primită de membrii acestei instituţii
din partea politicienilor.
Avocatul Neagu leagă cu un fir al logicii bonusul de 180.000 lei
per capita de membru CCR pensionat şi de „dubioasa anulare a
alegerilor” dar şi de decizia ca Traian Băsescu să-şi reprimească
toate privilegiile pierdute după sentinţa de colaborare cu
Securitatea.
„Curtea Constituțională, în actuala componenta, a reușit sa devina cea mai detestabila instituție a statului. Si asta in mai puțin de un an. După dubioasa anulare a alegerilor prezidențiale de anul trecut, după secretizarea declarațiilor de avere, azi a decis că un fost turnător al Securității, ajuns Președinte al României declarând în fals că nu a sprijinit aparatul represiv ceaușist, trebuie să se bucure de toate privilegiile unui fost șef de stat onest. Păi merită Marian Enache o primă de pensionare de 180.000 lei? Eu zic că merită. Da știu, ce am scris mai sus sunt judecăți de valoare. Dar tot judecăți de valoare mi se pare că au stat la baza celor trei decizii ale CCR. Ceea ce e extrem de grav…”, spune respectivul avocat.
…………………
Valentin Neagu este avocat în Baroul Bucureşti.
În tinereţe (nu că acum ar fi bătrân) a lucrat la diverse entităţi
media, inclusiv la Evenimentul zilei.
Chiar dacă oficial a schimbat condeiul de jurnalist cu roba de
avocat, Neagu a rămas conectat la realitatea social-politică, cu un
spirit critic gazetăresc viu şi atent.
Apropiat de doctrina social-democrată în anumite perioade, Neagu
probează o neutralitate politică evidentă, peniţa sa taxând gafe,
apucături, perle ale membrilor din toate echipele politice din
România.
………………..
Daniel VINCA