BOZ, ARESTAT! „Din două cuţite care (sic!) le bag în tine, te nenorocesc!” Îl ameninţase cu moartea şi pe primarul de Piatra Neamţ…

  • Postat în Mass Media
  • la 03-03-2025 21:37
  • 9 vizualizări
BOZ, ARESTAT! „Din două cuţite care (sic!) le bag în tine, te nenorocesc!” Îl ameninţase cu moartea şi pe primarul de Piatra Neamţ…
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe vestea.net

Un scandalagiu-campion, tolerat prea mult de autorităţi până acum, a fost reţinut în această seară pentru 24 de ore de Poliţia Neamţ, urmând ca mâine să fie dus la instanţă cu propunere de arestare preventivă, anunţă TVM Neamţ.

Este vorba despre Gheorghe Boz, un recidivist (cu antecendente penale pentru alte fapte) care a beneficiat de un consistent pachet de sprijin social pentru reintegrare (locuinţă socială, indemnizaţie de handicap).

Faptele de care este acuzat acum sunt  ”amenințare și ultraj contra bunelor moravuri” (pedepsite de Codul penal cu de la 3 luni la 1 an închisoarfe sau amendă, respectiv de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amendă).

Boz a fost săltat de Poliţie, luni seara, la ora 17, de la domiciliul său din cartierul Speranţa.

Faptele au avut loc în urmă cu doar 3 zile, când bărbatul a amenințat cu moartea o întreagă familie. Amenințările au fost cât se poate de explicite, ca de exemplu: ”uite așa învârt cuțitul în tine”. În urma unei plângeri din partea uneia dintre persoanele amenințate, polițiștii au acționat cu maximă operativitate, astfel încât ”justițiarul de facebook” a ajuns în spatele gratiilor.

„Finalizarea anchetei și dispunerea reținerii într-un timp atât de scurt, arată că polițiștii din Piatra- Neamț nu glumesc cu astfel de personaje, mai ales că în ultimul timp, manifestările de acest gen au cam luat amploare pe internet, mulți crezând că libertatea de exprimare înseamnă să poți spune orice, fără să răspunzi în fața legii.

Bărbatul în cauză este cunoscut pentru acțiuni la limita hărțuirii, publicate apoi în mediul online sub formă video, urmărind oameni pe stradă sau prin instituții, aruncând la tot pasul cu jigniri, înjurături sau acuzații inventate, având mereu o atitudine provocatoare. În trecut, acesta a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru mai multe furturi, fiind eliberat din penitenciar în urmă cu aproximativ 2 ani”, scrie TVM Neamţ.

Imaginile video cu bărbatul încătușat au fost surprinse în această seară, în jurul orei 19:30, în momentul în care acesta a fost dus de polițiști la Spitalul Județean Neamț pentru analizele medicale necesare înaintea plasării în arestul Poliției.

Actele de „vitejie” ale lui Boz au luat însă o amploare exagerbată încă de anul trecut, din timpul precampaniei locale pentru alegerile locale.
Declarându-se un fan al PSD, acesta a terorizat efectiv pe fostul primar Carabelea, cu fel de fel de live-uri, cu urlete, acuzaţii, injurii.
A lărgit gama ţintelor sale, terorizând cu astfel de filmări şi postări pe alţi politicieni, angajaţi ai unor instituţii, jurnalişti.

Prin oraş au tot circulat diverse versiuni despre „sponsorii” care-l plăteau, direcţionându-l sptre ţinte din taberele adverse politice. Cu limbaj şi urlete de Justiţiar închipuit, cu o anume inteligenţă nativă dublată de un stil pervers în abordare (trecea de la „sărut-mâna” sau „bună-ziua” la acuzaţii şi verbiaj abject, de multe ori – dar nu obligatoriu – după ce se îndepărta ţinta), devenise un factor omniprezent în curţile unor instituţii publice (Primărie, CJ) sau partide.

După trecerea ciclului electoral, acesta pare să fi suferit o dezamăgire cruntă, nemaifiind atât de apreciat (a se citi „plătit”) de sponsorii săi. A apărut chiar şi într-o emisiune a unui pretins jurnalist, care îl valida drept „o voce importantă a comunităţii”, dar tentativele de resuscitare nu au mai avut efectul (financiar) acontat.
Simţindu-se folosit şi abandonat a început să vorbească – la modul general sau cu nominalizări precise – despre cei care l-au folosit în astfel de bătălii, pe post de „echipă de zgomote”.
Aşa a ajuns ca în urmă cu 3 săptămâni să aibă, mai întâi, două liveuri scurte dar extrem de violente în care noul său duşman a devenit primarul Adrian Niţă.
O ploaie de insulte, injurii şi măscări de cea mai joasă speţă inclusiv la adresa familiei primarului (mamă, soţie, copii).
Dar, toate acestea, mixate cu şiruri întregi de alte fraze care conţin elemente evidente de ameninţări (cu moartea) la adresa primarului dar şi de ultreaj (în formă verbală) la adresa soţiei primarului, care este magistrat.

Câteva din ameninţările proferate la începutul lunii februarie:

„Jegule… Zdreanţă de primar de la Piatra Neamţ… Uită-te încoace la mine, gunoiule, nu mă cunoşti bine.
Zdreanţo, nu mă interesează de puşcărie… Bulangiule, te mănânc cu zile, te mănânc cu tot cu familia ta, bulangiule.
Să moară familia mea dacă ai linişte de azi înainte. Cu mine eşti cel mai mare duşman. Te mănânc de viu. Mă duc 20 de ani la puşcărie… |ţi scot beregata din gât…
Îţi mănânc beregata din tine. Mă duc la puşcărie 20 de ani…
Grijă mare, atâta-ţi spun. De azi, mă piş pe ea de libertate.
Bulangiule, te mananc de viu. ma duc 20 de ani la puscarie, scot inima din tine”.

Invocarea, în mod repetat, a fragmentului „mă duc 20 de ani la puşcărie” (pedeapsă prevăzută de Codul Penal pentru infracţiunea de OMOR) arată că respectivul se referea la o astfel de faptă. Că „îţi scot beregata” nu era vreo metaforă şi că el avea relevanţa ameninţărilor.

Respectivele filmări au circulat intens pe whatsapp ca şi cea în care, într-un alt moment de „sedus şi abandonat”, se spovedea cum hărţuia şi teroriza familia semnatarului acestor rânduri la comanda altui personaj apropiat de politica nemţeană.

TVM Neamţ punctează pozitiv faptul că Poliţia (mai exact Poliţia Municipiului Piatra Neamţ) a decis să curme acest fenomen care deja căpătase impact extra-judeţean de ajunseseră să se întrebe oameni din alte judeţe ce se întâmplă la Neamţ.
De acord.
Dar în condiţiile în care onor Poliţia Română a bătut la uşa atâtor români avertizându-i că „facebook = spaţiu public” (ca un fel de presiune pentru diverse post[ri pe net, inclusiv pentru aprecieri negative la adresa Ministrului de Interne, Cătălin Predoiu), este cel puţin ciudat cum acest personaj a fost tolerat atâta timp fără ca instituţiile să ia măsuri concrete, până acum.

Cu această ocazie, poate lămuresc specialiştii şi ce este cu acel certificat de handicap obţinut şi de care chiar el vorbea în liveurile lui, cum că pentru unii e suspect, spunând că munca nu e pentru el că e bolnav şi făcând cu ochiul a şmecherie…

De precizat e că la condamnarea anterioară, expertiza psihiatrică a concluzionat că are discernământ pentru faptele comise (doar astfel putea fi condamnat la privare de libertate).

Dacă e vorba de o persoană bolnavă, atunci da, aceasta trebuie tratată, ajutată dar, în acelaşi timp, statul trebuie să ia măsuri ca oamenii care chiar muncesc şi plătesc dări la stat să fie protejaţi de astfel de fenomene.

D.V.