Gravitaţia miresmelor

Când tace El, ceva se schimbă în lume,

tăcerea este cel mai bun mod de a comunica

până la picătura de sânge,

până la nervul lemnului agresat de zgomote.

Când tace poetul, lumea se cutremură,

tăcerea este prezenţa prezenţei,

până şi pereţii au retine, cheamă vrăbiile

în cuvintele sale...

Când tace El, înfloresc pomii,

se iveşte echilibrul între frunze şi culorile zilei,

apare o stranie gravitaţie a miresmelor,

mâna celor dispăruţi scrie pe zidul primăriei.

Când tace, realizezi că trupul

este o draperie care se frânge,

manuscrisul de carne îşi descoperă

semnele de început, sângerii,

plus celelalte chipuri. 

Constantin Stancu, Hațeg ©