Parcul îndrăgostiților

(Fragment din romanul Judecătorul și jurnalul ars)

În ziua aceea Eduard a zărit-o de departe, era pe aleea centrală a parcului, sub umbrele grele ale pomilor ornamentali. O siluetă simplă, fragilă, o femeie misterioasă așteptând să apară bărbatul. I-a plăcut imaginea. Ea nu l-a observat de la început, era atentă la pomii care fremătau, atinși de un suflu delicat de vânt. Se auzeau și zgomotele atenuate de pe marile bulevarde care curgeau pe lângă parc. Apoi l-a văzut și s-a bucurat. A încercat să-și ascundă bucuria. Nu dorea să fie vulnerabilă în fața lui. Edi nu a băgat în seamă toate aceste stări ale femeii. Era tânără și lui îi plăcea într-un mod aparte. Nu putea explica, nu avea nimic din ținuta tinerelor din vremea sa. Nu se coafa special, avea părul lung, prins la spate. Zâmbea și era sinceră.

-        Iarăși ai întârziat la antrenamente, sportivule!, îi zise ea de departe.

-        Eu? Nu, abia am terminat, sunt rupt. Ne-au luat la fugă de dimineață, s-ar putea să intrăm într-un joc decisiv și ne pun la munci grele. Mă dor picioarele, tot trupul, zău! Nu te-am văzut de multă vreme… Ce ai mai făcut?

Când s-a apropiat de ea, a sărutat-o scurt. Parcă erau prieteni de când se crease lumea. O undă îi străbătea pe amândoi. Ea nu a refuzat gestul lui, l-a întâmpinat și, chiar, a dorit să-l prindă de după gât cu ambele mâini. S-a răzgândit imediat. Era prea repede. El a simțit începutul de gest. A luat-o de mână și a strâns-o delicat.

-        Mă bucur pentru că ești aici. Chiar nu știam ce-mi lipsește…, zise el fără răsuflare.

Ea zâmbi și începu să-i povestească aventura ei la țară, i-a redat modul cum a procedat tatăl ei, a povestit câte ceva din evenimentele din acea zi. El asculta amuzat. A invitat-o apoi să se așeze pe o bancă. Au stat unul lângă altul, s-au ținut de mână, au povestit, au râs. Se simțeau eliberați. Cumva, căzuse cenzura care îi bloca.

Întâlnirile lor s-au repetat. Au devenit tot mai îndrăzneți unul cu altul. El o îmbrățișa cu multă dragoste, preferau aceeași bancă din parc, cumva ferită de ochii trecătorilor. I-a descoperit trupul solid, puternic și fragil totodată. Mâinile lui erau frenetice, căutau timpul pierdut. Se maturizase. Ea îi prindea chipul între palmele ei fierbinți și-l încuraja. Când se sărutau, nimic nu-i mai oprea. Se lipeau unul de altul. Au început să-și povestească tot mai multe. Edi, care era mai tăcut, a început să vorbească, să pălăvrăgească multe întâmplări. Într-o zi ea i-a propus să fie activ în grupul lor. Putea să lucreze mici texte despre actualitatea sportivă, să le posteze pe sit-ul asociației. Ea nu a mai folosit termenul de prieteni, doar îi spunea despre relația plină de căldură dintre membrii colectivului. După un timp el a primit și bani pentru munca lui, știrile sportive erau căutate. S-a concentrat asupra fenomenului sportiv. Nu realiza câte informații bune putea pune la dispoziția colectivului.

Ei au început să colinde marele oraș, să se plimbe prin parcuri să meargă la concerte, la întreceri sportive, la teatru. Încet-încet se schimbau. Lumea îi modela. Dragostea era ingredientul care punea în mișcare universul lor. Într-o zi un autoturism decapotabil a trecut pe lângă ei, era cât pe ce să-i lovească, să-i accidenteze. Au auzit doar muzica dată la intensitate maximă, erau manelele zburătoare. În altă zi au avut parte de un spectacol special. În metrou au dat peste câțiva tineri și tinere dezbrăcați, cu picioarele goale, în lenjerie intimă. Lumea îi privea. Estera și Eduard au povestit mult despre aceste evenimente mondene, ieșite din comun. Ea a avut inspirația să-i povestească și unchiului ei, Gheorghe Man. Acesta a râs, a ascultat povestea femeii, modul cum se plimba cu prietenul ei. Nu înțelegea relația lor, dar era bucuros pentru că tânăra avea un prieten. Era timpul…

-        Estera, i-a spus el atunci, nu te mira. Se vor petrece lucruri interesante în perioada aceasta. Societatea va fi provocată. Va fi testată. Este un experiment social, voi sunteți cobaii de serviciu. Se încearcă diferite stratageme pentru a controla oamenii. Sa dau bani grei pentru astfel de experimente. Oamenii trebuie controlați. Poate au luat și droguri, nu se știe niciodată. Cine apelează la astfel de fapte extreme, apelează și la alte forme de control a minții oamenilor. Vedeți și publicitatea, nu are menirea de a prezenta un produs, se dorește ca oamenii să fie dependenți… Așa se întâmplă în marile capitale ale lumii. E o modă de împrumut. Mi-a venit să râd, cică așa devin tinerii mai siguri pe ei. În pielea goală! O, dar mare este lumea lui Bulă, Bulanov, Bulansky… Nebunia libertății nu mai are limite… Stau goi pe băncile din metrou, citesc liniștiți ziarele, nu le pasă. Parcă nu s-a întâmplat nimic, e ceva „natural”… Eu zic să vă păziți de astfel de grupuri, nu fac bine societății. No Pants Day, așa e botezată moda asta, am citit și eu despre aceste „evenimente”. De fapt îi interesează modul de convocare pe rețelele sociale, asta e ținta. Sunt etape, pași intenționați făcuți pentru a atrage… Înțelegi? Strategie pură, pentru a capta atenția oamenilor. Bine că mi-ai spus, sper că te-am lămurit, Estera!

-        Da, unchiule, încep să înțeleg. Am să dau mai departe stilul, să ne ferim de el. Chiar că sunt caraghioși… Uite, ce bine că ne-am întâlnit în parc. De mult nu am mai stat de vorbă, îmi era dor de lecțiile pe care ni le livrai.

-        Bun, dar să povestești și la asociația voastră, parcă era una a dragostei… Experimentul pare că pune în balanță Raiul pierdut, zise Man și zâmbi. O să mai vorbim… Dacă mă vezi prin parc, vino să vorbim. Adu-ți și prietenul. Poate vorbim toți trei. Nu am să le spun nepoților ce vi s-a întâmplat. Doar suntem în plină Europă, nu? Hai, pa! Ai grijă!

                                                                                                                      Constantin Stancu ©

Text publicat în revista „Actualitatea literară”, nr. 135/2025