„Tati, cum au murit dinozaurii?” am întrebat eu tare de pe bancheta din spate a mașinii, în timp ce șuieratul geamului deschis bâzâia constant în fundal. Nu mai țin minte ce a răspuns tata cu ochii săi mijiți, în mașina fără aer condiționat, dar știu că puneam o tonă de întrebări pe drumul clasic de o oră, o oră și un sfert până la țară. În copilărie mergeam foarte des la bunici, în special primăvara și vara. Timpul acela de stat în mașină are o conotație puternic emoțională pentru mine, tocmai pentru că eram extrem de curios și aveam șansa de a primi răspunsuri la întrebări despre lume. Părinții mei erau prinși acolo, cu mine, într-o bucată de tablă. Nu aveau unde să plece.

Dacă mă uit în urmă, pot arăta cu degetul spre acele momente pentru a găsi o sursă a setei mele de cunoaștere. Prime...