Carmina Burana, pe scena Vacanţe Muzicale 2025

  • Postat în Mass Media
  • la 22-06-2025 11:10
  • 15 vizualizări
Carmina Burana, pe scena Vacanţe Muzicale 2025
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe vestea.net

Unul din momentele de forţă din festivalul Vacanţe Muzicale la Piatra Neamţ (dacă nu cumva chiar cel mai cel…) va fi Carmina Burana, aria considerată un vârf al muzicii clasice şi un reper al testării măiestriei interpretative atât pentru solişti cât şi pentru orchestră simfonică.
Dezvăluirea este făcută de Carmen Nastasă, fostul director al Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare, care precizează că ideea a fost pitrocită, practic, de acum un an, când a răspuns afirmativ propunerii făcute de Svetlana Bivol, directoarea Filarmonicii „Serghei Lunchevici” din Chişinău, ca o idee îndrăzneaţă pentru festivalul nemţean care anul acesta ajunge la ediţia cu numărul 50.

Carmen Nastasă a făcut anunţul care îi va bucura pe melomanii nemţeni ieri, din mijlocul unui Festival din Republica Moldova unde aseară urma să fie prezentată – ca o avanpremieră la spectacolul de la Piatra Neamţ – chiar Carmina Burana.

„Ieri, am ajuns la festivalul DescOPERA Butuceni, o experiență care mi-a depășit orice așteptare!
Pentru mine, fiind directorul „Carmen Saeculare”, evenimentele au fost mult timp o responsabilitate. Dar acum, pentru prima dată, am avut ocazia să mă relaxez cu adevărat, să mă bucur de atmosferă alături de foștii mei colaboratori din Chișinău, care mi-au devenit prieteni dragi.
Moldova este o bucurie pură! O țară frumoasă, luminoasă, curată – nu doar fizic, ci mai ales în simțiri. Oamenii sunt pur și simplu minunați, imposibil să nu-ți devină dragi.
Un lucru care m-a impresionat? Felul în care moldovenii respiră arta. Le curge prin vene, o simți în felul în care vorbesc, în energia pe care o emană.
Seara trecută, am avut privilegiul să ascult AIDA, o interpretare de vis! Artiștii, orchestra, sunetul, totul a fost absolut magic. Iar decorul… Dumnezeu a creat un amfiteatru natural, pe care oamenii l-au folosit cu atâta măiestrie.
Festivalul în sine este un spectacol – un eveniment pentru care se plătește intrare, dar care este arhiplin. Atmosfera este extrem de relaxantă, exact genul de eveniment pe care mi-aș dori să-l aduc și în Neamț în viitor. Familii cu copii, părinți și bunici, toți vin să asculte muzică bună, să socializeze. În pauze, publicul se bucură de un pahar de vin sau spumant, cumpără suveniruri, dar mai ales se relaxează, discută, se cunosc sau se reîntâlnesc. Am aflat chiar că s-au format prietenii și familii datorită festivalului, oameni care își dau întâlnire aici an de an, venind din Transnistria, de la granița cu Ucraina sau din alte părți ale țării.
Și ca o surpriză minunată, pentru mine dar și voi, în această seară am parte de o avanpremieră a ceea ce ne pregătesc talentații artiști moldoveni pentru Vacanțele Muzicale! De anul trecut, de la deschiderea Vacanțelor, am discutat cu doamna Svetlana Bivol despre ediția a 50-a și despre propunerea ei îndrăzneață: Carmina Burana. Am spus imediat DA, convinsă că va fi ceva măreț. Mă bucur enorm că ideea a mers mai departe și că noii șefi nu au renunțat la ea, pentru că dragii mei meritați tot ce e mai bun și mai frumos! În această seară vă țin lângă mine, să vă am alături la bucuria mea. Vă îmbrățisez cu sufletul!”, a transmis Carmen Nastasă.

Fosta directoare de la Carmen Saeculare a punctat şi despre alipirea politicienilor de peste Prut de astfel de evenimente şi a dat, de asemenea, o veste importantă pentru cei care cinstesc memoria marelului compozitor Eugen Doga, trecut recent în lumea celor drepţi: „Au fost prezenți și oficiali care s-au lăudat cu implicarea lor, dar au făcut-o cu respect față de public, anunțând în premieră că numele aeroportului va fi schimbat în numele marelui Eugen Doga. Un gest frumos, decent și cuminte. Uneori, avem de învățat de la cei pe care îi privim cu superioritate… poate ar fi bine să reînvățăm omenia de acolo de unde nu a fost alterată. Da, au și ei „uscăciunile” lor, dar parcă încă mai există un dram de respect față de oameni”.

Un anunţ postat pe net acum 9 zile de Centrul pentru cultură confirmă prezenţa în această vară, la Neamţ, a artiştilor basarabeni în cadrul Vacanţelor Muzicale (fătă a da însă detalii despre repertoriu):

<VACANȚE MUZICALE, EDIȚIE JUBILIARĂ

Între 6 și 12 iulie, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, cu finanțarea Consiliului Județean Neamț, va organiza cea de a cincizecea ediție a Festivalului Internațional Vacanțe Muzicale.
În cadrul ediției jubiliare vor participa, pe platoul Curții Domnești (în fiecare seară, începând cu ora 21:00) muzicieni de primă mărime a scenelor lirice din țară și străinătate: soprana pietreană Cellia Caterina Costea, mezzosoprana Aura Twarowska și orchestra Operei Naționale Iași, cu Daniel Jinga la pupitrul dirijoral; dirijorii Mihail Agafița și Ilona Stepan, împreună cu orchestra și corul Filarmonicii „Serghei Lunchevici” Chișinău, avându-i soliști pe Tatiana Costiuc (soprană), Andrei Otean (bariton) și Viktar Navițkii (tenor); violonista Rebekka Hartmann (Germania) și Camerata Regală din București dirijată de Constantin Grigore.
Pe scena Vacanțelor Muzicale 2025 vor urca și o serie de artiști și ansambluri muzicale cu mare priză la public: „Voltaj”; Adrian Nour și „Big Band Radio România”,cu Simona Strungaru la pupitrul dirijoral; Lucian Moraru și „Traffic Strings”; „Musica Viva”, împreună cu doi invitați de peste Atlantic, din Ecuador – mezzosoprana Margarita Laso și percuționistul Pablo Valarezo.
Serile camerale îi vor avea ca invitați, în sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean (ora 18:00), pe clarinetistul Valentin Macoviciuc, alături de pianistul Trikoupis Athanasios (Grecia), pe membrii Cvartetului „Fagotissimo” și pe componenții „Trio Academik” din Iași.
Ediția curentă este organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Piatra-Neamț>.

D.V.