Azi vine pa la mine iubita mea și trebuie să pun ceva pe masă. Hm… Ia să plec la piață. Iau sacoșa și o tund. O zi frumoasă de aprilie, un virus care ne-nvață să ne spălăm și să nu mai stăm la coadă unu-ntr-altul, dar piața plină. Ia uita cartofi noi. – Două kile, doamnă. – Vă ajung? – Nu, da’ n-am voi. – Sunteți cam plinuț, îmi zice zîmbindu-mi în timp ce-și deșerta cartofi-n traista mea. – Mde.. zic eu îndepărtîndu-mă. A, mi-a venit ideea. – Cinci legături de ceapă verde și trei de usturoi. – Ce faceți cu ele domnu’ Iancu? – Un stufat de cartofi. – Fără miel? – Fără, spun eu mergînd mai departe. Mai achiziționez o legătură de ștevie, una de mărar verde închis și una de leurdă.

Ajung înapoi, pun conținutul sacoșei în chiuvetă și mă apuc să le spăl drastic. Tai Ceapa și usturoiul grosier , cam de doi centimetri „felia”. Pun cratița pe foc, ulei de măsline și după ce acesta se-ncălzește pun (pun, pun, pun) cele tăiate să se-nmoaie. Le sting cu niște zeamă de oase binevenită. Pun cartofii, iar apoi, pe cînd aceștia dau semne de pătrundere adaug ștevia și mărarul bucățelite și ele. Mărarul tăiat fin. Mde. La final pun și leurda tăiată că e mai sensibiloasă. Mai adaug nucșoară, sar și piper, vreo două frunze de dafin. Gata. Las la foc mic și torn un pahar de vin rose, Busuioacă de Averești recomandată de prietenul meu Cosmin Dragomir, mare tartor la Gastroart. De fapt singurul tartor de acolo după cîte știu eu.

Pun masa. O față de masă albă, impecabilă, farfurii de porțelan de Saxa, paharele de cristal de Bohemia, tacîmurile de argint și pâinea făcută cu maia după indicațiile maestrului maiaua și Ră...