Pe Cătălin Milea l-am cunoscut mai bine prin 2015, când i-am articulat un mic portret de jumătate de oră, într-o serie de emisiuni cu muzicieni români umblaţi prin străinătate. Muzicianul (suflător, compozitor) a pendulat încă din anii ’90 între scenele de jazz ale lumii.
Din 2006 a studiat în Olanda şi a dezvoltat astfel experienţe internaţionale alături de muzicieni titraţi ai genului, revenind din ce în ce mai des alături de generaţia lui, dar şi de instrumentiştii şi soliştii în formare în ţara sa natală. Episoade sunt multe, aici pomenesc doar de Romanian Jazz Collective, cu care saxofonistul a redat actualităţii compoziţii din arhiva de aur a muzicii româneşti. Plus faptul că alături de generaţia următoare a dat un nou suflu mişcării prin revista „Jazz Compas” şi concertele subsidiare. Portretul se oprea la experimentul Imagination Orchestra, pus aşadar în pagină cu tineri inst...