A exagerat un pic omul, dar nu cu mult. De când am născut mi s-au schimbat întâi prioritățile, apoi dorințele și ultimul, dar nu cel din urma, cheful. Omulețul mic, pe care îl porți 9 luni în pântec, inevitabil îți va schimba prioritățile în viață. Mai ales când, din momentul în care ți-a prins pentru prima oară degetul cu mânuța, nu mai vrei sa îți dea drumul. Apoi, când îți zâmbește și râde... Ce alt miracol mai poți avea în viață? Normal ca îți schimbă prioritățile. Vrei sa petreci mai mult timp cu el, lângă el, pentru el. Plus ca deși începutul este mai denivelat, cu timpul un copilaș sudează o familie, îi dă un scop mai clar, mai frumos. Deja nu mai poți risipi timpul, pentru ca întotdeauna vor fi doi ochișori mici care vor privi Nu vrei sa îi dezamăgești, nu? Chiar și atunci când vrei sa stai un pic liniștită, pe budă, ca tot omul. Oare când o sa ma pot "bucura" din nou de aceasta minunata experiență?

Mă gândeam zilele astea cu un pic de dor, la Cătălina din trecut. Oare as vrea-o înapoi? Este și va fi mereu o parte din mine, dar cu siguranță nu mai face parte din cotidianul meu. Cătă din trecut, cu memoria ei, calmul liniștitor, miserupia, micile înjurături? Pasarea de noapte, fumătoarea, iubareata?

Explozia din capul meu a făcut loc unei Cătă explozive, furioase, mârâite, nerăbdătoare. Și nu, nu cu Andrei.. Cu restul. Vreau o cale de mijloc. Vreau sa o găsesc pe Cătă de mijloc. Trebuie sa o găsesc! O sa o găsesc!