Prima problema pe care am intampinat-o (sau mai bine zis, prima cheltuiala neplanificata) a fost imediat dupa ce am sosit. Noi doi veneam din Cluj, cu masina, foarte obositi dupa aproape 10 ore de condus si nu mica ne-a fost surpriza sa gasim parcarea hotelului plina ochi. Ne-am invartit putin prin zona insa nici vorba sa gasim vreun loc de parcare in plin sezon. Asa ca am optat pentru o parcare privata, cu plata, din imediata apropiere a hotelului nostru. Conditiile de cazare Mamaia, nu m-au suprins. La 3 stele nu te poti astepta la lux, dar camera era curata, suficient de spatioasa, si, din fericire, baia functiona perfect (am patit tot pe litoral sa ma trezesc cu toata apa din dus in mijlocul baii, sau sa miroasa toata baia a canalizare de sa nu poti sta in camera). Dupa ce am facut un dus si ne-am odihnit putin, am coborat in restaurant sa luam cina. Aspectul restaurantului chiar era foarte frumos, plasat intr-un fel de parculet verde si plin de copaci. Atractia serii insa, era o cantareata care isi dadea sufletul, cantand romante de demult, pe o mica scena improvizata, in mijlocul terasei. Nu prea era pe gustul nostru asa ca am facut putin misto de ea, insa ne-am bucurat in taina ca macar nu erau manele. Mancarea a fost delicioasa. Putin scumpa, dar nah, suntem la mare – pana si sticla de apa de 0.25 l e 8 lei. Ne-am bucurat ca din toata lista de camere cazare hoteluri Mamaia am ales acest hotel. A doua zi nici nu rasarise bine soarele si eram deja pe plaja: caldura mare, chiar si la ora aia. Dar nu ne-am plans: era o placere sa stai dimineata la plaja! Nici aglomeratia nu e asa mare ca in timpul zilei, poti face si jogging fara sa te impiedici de copiii lasati de capul lor prin nisip, si nici cersetorii sau vanzatorii ambulanti nu te asurzesc cu strigatele lor ascutite (cred ca ii cresc de mici special pentru asta). Pontonul care intra in mare e perfect pentru o promenada scurta, iar seara ne desfatam cu tot felul de activitati prin statiune: cluburi (trebui sa incercam Fratelli, daca tot am venit pana aici), concerte live, cumparaturi, si altele. Ne-am plimbat si cu barca in larg, si cu telegondola, iar in penultima zi, am mers in satul de vacanta. Oricat mi-ar placea mie parcurile de distractii, trebuie sa recunosc ca experienta a fost destul de obositoare. Muzica tare, aglomeratie, dar preturi destul de bune. Cu alte cuvinte, au fost si rele si bune, dar daca stam sa ne gandim, asa sunt peste tot. Pana la urma important este sa te simti tu bine si sa nu lasi lucrurile negative sa iti ajunga la suflet. Noi am avut o vacanta frumoasa si sper ca si urmatoarea sa fie tot undeva pe litoralul romanesc.sursa -http://comunicate-presa.net/