Întâmplător sau nu, articolul acesta, care încheie maratonul de câte un articol pe zi, e și articolul cu numărul 400 al blogului. Să sărbătorim.

De asemenea, în urma maratonului mi-am confirmat și am învățat o gramadă de lucruri, despre online, despre scris, despre disciplina. N-am putut scrie câte unul efectiv pe zi, iar pe ultimele le-am și amânat mult, din mai multe considerente. Am renunțat chiar la câteva sau altele au suferit modificări pentru că, trebuie să-mi asum ceea ce scriu aici și nu mai vreua sa transmit mesaje negative. Sunt si eu plin de frustrări și neîmpliniri dar nu consider că are rost sa scriu despre ele decât în momentul în care am și o soluție.

Prima concluzie ar fi că e extraordinar de greu să scrii cu diacritice. Pe bune. Timp de 30 de ani n-am scris (la calculator mă refer), nici nu știam sigur cum se instalează și activează (sau dacă există pentru Mac) și unde se află pe tastatură. De-a lungul timpului mai mergeam pe la cineva pe acasă sau la muncă și le avea activate; folosesc mai toate semnele de punctuație și activând tastatura românească, le schimbă ordinea de pe keyboard. E greu pentru workflow așa că dacă mă grăbesc cu un text mai lung, prefer să-l corectez după. Și nu am înțeles de ce z-ul se inversează cu y-ul (probabil că voi gasi repede dacă voi căuta pe google dar hai să mai rămână și mistere nedescoperite). Totuși, textul ăsta l-am scris cap coada cu el on. Și, da, concluzia e că limba română are diacritice și trebuie să le folosim. E o disciplină excelentă.

Alt lucru care m-a surprins plăcut a fost faptul că foarte multă lume nu știa că scriu pe blog și de atunci mă mai întreabă din când în când dacă am mai scris căte ceva. Dar, în același timp mulți știau și chiar mă citesc, aproape regulat. Chiar te simți jurnalist când în urma informațiilor date de tine lumea îți spune: nu știam că e așa, de la tine am aflat. În același timp, oricât aș încerca (nu încerc neapărat) și orice aș face, tot un om de muzică voi fi considerat. Articolul legat de muzică a avut cel mai mult succes, și deși nu mai face parte asa de mult pe cât aș vrea din viața mea, e adevărat că-mi place sa discut și să scriu despre muzică. Mă voi concentra mai mult în următoarea perioadă. Cred că pot transmite multe despre muzică și ne-făcând muzică.

Partea tehnică a blogului; în primul rând să salvez drafturie (de fapt ctrl-s e un shortcut ce trebuie să devină un obicei în viața oricărui om care lucrează la calculator; eu mi l-am deprins de cănd făceam mult recording și putea crăpa calculatorul în orice clipă). Deci, mantra e SAVE SAVE SAVE.

Durează de multe ori mai mult decât crearea conținutului în sine aranjarea lui în pagină, alipirea pozei potrivite (încerc să pun poze care sunt free la copyright, exista pe net, și cu link către autor - btw poza din aricol e făcută de mine cu telefonul undeva prin Tineretului, București), video embeded, centrarea lui, dimensiuni, paragrafe, linkuirea cuvintelor, verifcarea lor etc. Și după, promovarea sa. Pe toate site-urile, cu extras din articol că poate nu știe omu din titlu despre ce e vorba. Pe Twitter bag câte un hastag în funcție de domeniu, pe Facebook tag-uiesc pe cineva dacă e cazul; mai pun pe Google+ (am eu o simpatie anume) și pe toateblogurile.ro (la fel, o simpatie). De multe ori neglijez mai mult conținutul în detrimentul promovarii pe social media.

În același timp, dacă nu ești pe social media -și aici trebuie să fim sinceri, in România social media înseamnă Facebook și cam atât; Instagram-ul e eficient pentru anumite categorii, iar al III-lea e LinkedIn, concluzii trase personal după acest maraton- nu exiști. Blogul în sine am observat că nu e citit, nu intră nimeni direct pe el sau în feed ca abonat. Poate în afară, în special North America de unde a venit această industrie, funcționează mai multe (eu sunt cel mai activ pe Twitter), dar în România anului 2016 Facebook is King (nici măcar abonarea cu adresa de mail nu e cea mai eficientă, românii au o alta cultura a poștei electronice). Și nu știu dacă e neapărat rău asta, dar mă voi concentra si eu pe fb mai mult, din punctul ăsta de vedere.

E foarte greu să recuperezi când lucrurile nu sunt făcute la timpul lor. Eu mă bucur că am scăpat și de multe drafturi ce stăteau aici și care au văzut lumina monitorului; sau altele sterse. În același timp, e bine să ai drafturi de back-up, chiar recomandat. Nu întodeauna reusesc să mă exprim așa cum vreau, ba chiar de cele mai multe ori iese exact invers (sau așa am impresia).

Ideea de final e că trebuie să fim fericiți și să luâm lucrurile pas cu pas, mici, uneori și înapoi, dar în continua mișcare. Lucrurile nu se întâmplă peste noapte și încă odată, pentru mine, blogul a fost un instrument de disciplină. Sunt fericit că scriu pe el. Sunt si bucuros că are un oarecare succes, dar ele sunt doua lucruri distincte. Mi-a luat ceva timp să mă prind.