Imi vine in minte din ce in ce mai des o poezie dadaista a lui Eugen Jebeleanu:
"Ce ceata deasa, vai, ce ceata deasa
Nu mai cunoastem drumul catre casa
Suntem usori si ceata e ca fumul,
Vai, unde-o fi, unde s-ascunde drumul?"
Suntem, de cele mai multe ori in ceata. Cautam in permanenta un drum si un "acasa" pentru suflet. Si, cumva atunci cand credem ca l-am gasit intindem mana si nu culegem decat iluzia ascunsa de negura.
Nu mai stim unde este drumul, caile s-au amestecat intr-o lume separata de pandemie, prejudecati si razboi. Nu ne asteptam la asta. Nu aveam in lista parcursului prin viata distantarea, dependenta de un ecran, insingurarea, ego-ul exacerbat si un deziderat bine ascu...