Ce mai fac cercetătorii? Pe unde mai sunt?
De multe ori când mă plimb prin diferite locuri, inclusiv din București, mă întreb ce mai fac cercetătorii științifici. Pe unde mai sunt, ce mai fac, dacă se mai uită în dreapta și în stânga, în jurul lor, și dacă sunt satisfăcuți de evoluțiile din ultimii ani, în condițiile în care așteptările de la aceștia, în zilele noastre, sunt aceleași cu cele de la cercetătorii științifici din zonele de vârf din domeniile acestora, iar, în privința cerințelor și beneficiilor pe care le au, diferențele de acum sunt mult reduse dintre aceștia și cei din alte părți.…