Citeam ieri pe Facebook povestea unui confrate dintr-un
spital militar trimis să trateze pacienți cu COVID 19 la Spitalul
Județean Suceava. O lectură interesantă, dramatică care reflectă
contradicția dintre ce înveți în facultate și la rezidențiat și ce
găsești în realitate în spitalele românești.
Tânărul medic anestezist cu capul plin de scheme
terapeutice și proceduri intervenționiste complicate învățate în
ani de studiu după cursuri și compendii europene, venit dintr-un
spital militar care poate n-a cunoscut nici lipsa de echipamente,
nici de personal, nici de aparatură, nici de training, că fie vorba
între noi spitalele militare sunt un fel de oaze de bunăstare în
mijlocul unui marasm medical național, ajunge într-un spital
județean unde oxigenul nu ajunge la toți pacienții, laringoscop e
numai unul pe toata secția ATI, ventilatoarele nu merg, sau nu-s
destule, așa că trăiască Henning Ruben că a inventat balonul pentru
ventilație manuală.
Și probleme nu se termină aici, ochelarii se aburesc
(probabil nu îi învață nimeni pe medicii tineri ce ne-a învățat
Cousteau să umezim sticla ochelarilor cu scuipat să nu se
aburească), salopetele nu permit pusul stetoscopului la urechi din
cauza glugii, bolnavii se încăpățânează să se decompenseze și să
moară cu omul de știință lângă ei. Așa că fuck you PPO2, FEEP, WOB,
CRP că tot n-are cine să le analizeze, mai bine aduceți o lumânare
să plece omul dintre cei vii ca un creștin.
Experiența tânărului medic care una a învățat și alta
poate să facă într-un spital românesc îmi aduce aminte de
stagiatura mea când cu capul plin de formule de rehidratare
hidro-electrolitica și acido-bazică învățate de la profesorul meu
de pediatrie din facultate, un tip care predase și în America, m-am
mirat că un ditamai spital rehidrata pacienții prin metode
primitive când avea aparatură pentru micrometoda Astrup care
ruginea în laborator.
Cam așa este și acum. Nu prea avem ventilatoare mecanice
și cu atât mai puțin pompe CEC, ci mai mult aparate de anestezie cu
ventilație mecanică și manuală, mai noi sau mai vechi. Cu furtun
care nu prea se dezinfectează că nu ai când că se operează mereu și
nici cu ce, că e nevoie de biocid de nivel înalt care-i scump și nu
ne rămâne bani de salarii. Din cauza asta secțiile de
anestezie-terapie intensivă conduc detașat în topul infecțiilor
nosocomiale și jumătate din ele sunt pneumonii din care jumătate
sunt Klebsielle și Acinetobacter, multiplurezistente.
Așa că mult stimat Minister al Sănătății, după măști și
combinezoane din China faceți comandă și de colimicină că veți avea
nevoie.