Ii voi spune "Jocul de luni". A fost gazduit de
Zinnaida, a aparut sub impulsul
citatelor din carti postate de Ella si acum a venit randul
meu sa-l preiau.
Participarea consta in redarea unor citate preferate.
”Click&Comment Monday”:
Un schimb de idei, buchete de ganduri, inspiratie si poate
descoperirea esentei
pe care o tot cautam si inca nu am gasit-o! (Tabelul
este la finalul postarii.)
| "Cele mai mari frici ale noastre stau in
anticipare" |
| "Asteptarea este cel mai mare impediment de a trai. Anticipand ziua de maine, se pierde ziua de azi". |
| "Frica este durerea rezultata din anticiparea raului". |
| "Drama este anticipare amestecata cu
incertitudine" |
| "Intelepciunea consta in anticiparea consecintelor". |
| "Nu anticipa necaz sau ingrijorare despre ceva ce s-ar putea sa nu se intample niciodata. Pastreaza in lumina soarelui". |
| "Noi anticipam constant ca un miracol sa se intample in viata noastra, nestiind ca miracolul este de fapt viata insasi". |
| "Anticiparea unui eveniment este mai rea decat evenimentul insusi". |
| "Imaginandu-te realizand o activitate, se activeaza aceleasi parti din creier ca si cum ai experimenta-o". |
Tocmai cand ma hotarasem sa inchid lista imaginilor, ca oricum subiectul
este complex si complicat, am descoperit urmatoarea idee:
"Ceea ce anticipam se intampla rar. Dar ceea ce ne
asteptam cel mai putin,
se intampla in general". (Benjamin Disraeli)
Printre miile de ganduri pe care le avem, oare cat de multe sunt anticipative?
Ce anticipam de fapt? Cand e necesar sa o facem? Sau pe ce palier de responsabilitati
anticiparea face parte din fisa postului?
Uneori anticiparile par sa se impleteasca strans cu presupunerile. Un autor deosebit,
Don Miguel Ruiz, in legamintele lui, spunea ca nu trebuie sa facem presupuneri
inutile. Ar fi bine sa ne reuseasca ideea asta...
Zic ca noi anticipam cam orice, de la vreme la... vremuri. Doar ca stiind ce si cum cu
energiile gandurilor care (se) transforma si introducand in ecuatie un pesimism
existential ce se insinueaza perfid, stimulat fiind de ceea ce vedem/citim/auzim/
interpretam, este posibil sa si provocam evenimente si apoi sa ne declaram mandri
nevoie mare ca le-am anticipat...
Exista indiscutabil oameni care au acest har al anticipatiilor. Insa daca ei nu sunt
un fel de sursa de 'download' din viitor - ca si asta ar fi o posibilitate -, ei se bazeaza
indiscutabil pe o continua observare a evenimentelor in ani de zile, pe un studiu
sistematic a ceea ce a fost, a consecintelor pe toate palierele mai mult sau mai
putin vizibile. Si pe baza acestor observatii atente estimeaza efecte viitoare.
A anticipa la nivel macro cred ca este si un act de curaj, pentru ca exista si
posibilitatea sa o dai in bara, daca nu ti-ai facut corect temele.
Subiectul mi se pare fascinant si chiar daca nu il practicam profesionist, poate ca
ar merita sa il avem pe agenda, fiind un alt exercitiu al mintii, ce ne mentine
alerti pe calea noastra, nu conteaza care este ea. Poate ca anticiparea unei culori
rezultate dintr-un amestec, pentru un proiect, al gustului unei retete noi si
neobisnuite, sau urmatoarea priveliste dupa o curba pe un drum montan, nu sunt
neaparat o cale de antrenament, insa cred ca orice metoda este valabila pentru a
ne antrena si a ne crea un obicei, ce ar putea deveni benefic candva.
Profesionistii anticiparilor stiu ca exista reguli ale jocurilor, insa acestea sunt prea
disipate in puzzle-lul realitatii noastre si daca nu fac corect conexiunile intre
evenimente, sunt slabe sanse sa completeze imaginea. Este util sa descoperim
astfel de oameni, insa ar fi bine sa ne antrenam si noi pentru a putea intelege
cine are dreptate si de ce...
se intampla in general". (Benjamin Disraeli)
Printre miile de ganduri pe care le avem, oare cat de multe sunt anticipative?
Ce anticipam de fapt? Cand e necesar sa o facem? Sau pe ce palier de responsabilitati
anticiparea face parte din fisa postului?
Uneori anticiparile par sa se impleteasca strans cu presupunerile. Un autor deosebit,
Don Miguel Ruiz, in legamintele lui, spunea ca nu trebuie sa facem presupuneri
inutile. Ar fi bine sa ne reuseasca ideea asta...
Zic ca noi anticipam cam orice, de la vreme la... vremuri. Doar ca stiind ce si cum cu
energiile gandurilor care (se) transforma si introducand in ecuatie un pesimism
existential ce se insinueaza perfid, stimulat fiind de ceea ce vedem/citim/auzim/
interpretam, este posibil sa si provocam evenimente si apoi sa ne declaram mandri
nevoie mare ca le-am anticipat...
Exista indiscutabil oameni care au acest har al anticipatiilor. Insa daca ei nu sunt
un fel de sursa de 'download' din viitor - ca si asta ar fi o posibilitate -, ei se bazeaza
indiscutabil pe o continua observare a evenimentelor in ani de zile, pe un studiu
sistematic a ceea ce a fost, a consecintelor pe toate palierele mai mult sau mai
putin vizibile. Si pe baza acestor observatii atente estimeaza efecte viitoare.
A anticipa la nivel macro cred ca este si un act de curaj, pentru ca exista si
posibilitatea sa o dai in bara, daca nu ti-ai facut corect temele.
Subiectul mi se pare fascinant si chiar daca nu il practicam profesionist, poate ca
ar merita sa il avem pe agenda, fiind un alt exercitiu al mintii, ce ne mentine
alerti pe calea noastra, nu conteaza care este ea. Poate ca anticiparea unei culori
rezultate dintr-un amestec, pentru un proiect, al gustului unei retete noi si
neobisnuite, sau urmatoarea priveliste dupa o curba pe un drum montan, nu sunt
neaparat o cale de antrenament, insa cred ca orice metoda este valabila pentru a
ne antrena si a ne crea un obicei, ce ar putea deveni benefic candva.
Profesionistii anticiparilor stiu ca exista reguli ale jocurilor, insa acestea sunt prea
disipate in puzzle-lul realitatii noastre si daca nu fac corect conexiunile intre
evenimente, sunt slabe sanse sa completeze imaginea. Este util sa descoperim
astfel de oameni, insa ar fi bine sa ne antrenam si noi pentru a putea intelege
cine are dreptate si de ce...
| Citate favorite (163) |
