Sa amintesc poate in treacat ca par in cap nu mai am de mult, ca nu mai am gene si nici sprancene, sa spun ce grele sunt zilele de dupa tratament.
Aveam de gand sa ma plang, sa spun cata suferinta fizica si psihica se aduna. Voiam sa spun cum au avansat simptomele, sa ma plang unui medic imaginar de tot ce simt si nu mi se pare in regula... Poate chiar nu e in regula, dar poate este si nu stiu eu, poate nu se rezuma totul la raspunsul pe care l-am primit ca " fiecare organism reactioneaza in felul lui la tratament". Dar probabil ca sunt eu o fiinta slaba care are nevoie de multe explicatii si -de ce nu - sustinere din partea unui profesionist. Da, am nevoie sa inteleg si sa cred ca medicul care se ocupa de mine vede in pacient ceva mai mult decat un simplu caz ce maine va deveni statistica.
Cred ca am cam luat-o pe aratura cu pretentiile mele. Asa ca am renuntat la ideea de a ma plange aici, chiar daca imi vine sa plang. Si mi-e necaz ca in ultimul timp imi vine sa plang tot mai des. Ce vreau eu probabil ca nici nu exista.
Cu Dumnezeu inainte!
