De data asta a fost greu tare.

 Parca nici o serie de pana acum nu am simtit-o asa.

Am plecat din spital pe picioarele mele dar parca pluteam. Noroc ca nu am fost singura...

 Nici o clipa nu am fost singura.

 Pe drum n-am prea avut timp sa simt nimic, stiu ca am ajuns acasa si parca eram beata. Voiam sa fac un pas si plecam cu tot corpul in alta directie...Nu voiam decat sa ma odihnesc...eram obosita, asa de obosita... parca as fi carat pietre de moara. Nici in pat nu era tocmai bine...capul imi vajaia si mi-a trebuit putin timp sa realizez ca sotul meu, care nu-si daduse haina jos inca, era cu paharul cu apa langa mine si ma ruga sa beau, sa beau apa, ca asa trebuie, am nevoie de apa, de multa apa...Are dreptate, dar fiecare inghititura era ca picatura de care e nevoie sa dai pe dinafara. Greata nu numai cand inghiteam ci si la fiecare miscare de parca mi-as fi intors stomacul cu susul in jos. 

 Si de-...