Sunt de-a dreptul impresionată de numărul de oameni care s-au adunat braț la braț să se revolte împotriva hoțiilor politice. Dacă m-ar fi întrebat vreodată cineva, cum aș vedea începutul unei revoluții în zilele noastre, nu m-aș fi gândit niciodată că trebuie să ardă niște oameni de vii ca lumea să aibă o motivație să iasă în stradă. Dar cred că motivația a pornit de această dată din faptul că acolo erau tineri, iar tinerii, prin energia lor, majoritatea încă neinițiați în sistemul corupt național, speră și au puterea, împreună să producă schimbarea. Dacă pentru persoanele în vârstă, o țară demnă și care să se bucure de bogățiile sale este deja de domeniul viselor, tinerii încă mai cred în vise.

După incidentul de la Club Colectiv, București vedeam tot timpul pe rețelele de socializare părinți, frați, surori disperați căutându-și „victima”, implorând „dați share, poate a văzut-o cineva”. Erau chipuri tinere ca al meu, pline de bucurie, care emanau iubire, dar care ulterior au fost recunoscute la IML. Erau arse din temelii. Probabil că acele chipuri au lăsat o cicatrice în sufletul multora dintre noi și nu pot fi uitate. Căci ele ne-au făcut să ne dăm seama cât suntem de vinovați cu toții și asta ne macină cumplit. Ne-au arătat, prin moartea lor, câtă răutate zace în fiecare dintre noi, câtă sete de avuție, câtă lăcomie, câtă ură pentru cel care realizează mai mult, câtă mânie pentru cei care au altă naționalitate sau religie.

Am fost plăcut impresionată și de mulțimile de oameni care au fost solidari cu incidentul din capitală, văzând reportaje cu tineri, mame și copii din toată țara, ba chiar și din Chișinău sau diasporă. Este o dovadă vie că românii, în esență sunt uniți, dar că îi desparte ura, dezamăgirea că nu-și pot crește adecvat copii, că nu văd un viitor luminos în țara lor și trebuie să aleagă căile străinătății. Oamenii nu au dorit scandal, au protestat civilizat, cuminți, cântând imnul, spunându-și ofurile comune. I-au îndemnat pe cei care doresc „lupte de stradă” să stea mai bine în casă...căci morții nu merită furie.

Mesajele „Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă”, „Parlamentul judecat pentru sângele vărsat”, „Mișcarea suntem noi”, „Ieșiți din casă dacă vă pasă”, „Corupția ucide”, „Săriți cu toții și strigați tare, că România nu e de vânzare” au fost glasul miilor de oameni din toate colțurile țării...paharul s-a umplut, iar acest incident a rămas înfipt ca un cuțit în inimă.

Acest eveniment a zdruncinat ceva înăuntrul nostru, a făcut sufletul să se activeze, ne-a deschis ochii. Pe mine m-a făcut să vrea să mă schimb, apoi să am pretenții de la ceilalți. M-a făcut să conștientizez că în societatea noastră nu ne-a mai rămas nimic, suntem goi de cultură, civilizație, demnitate, respect și iubire de sine și de aproape. Chiar și biserica în care oamenii își puneau speranță în suferință a ajuns să fie politizată, arătată cu degetul pentru că ea nu mai oferă nicio mângâiere. Pentru că ne-a făcut să ne mâniem, că ne-a influențat credința. Că judecă după genuri muzicale și haine. Biserica a uitat că trebuie să călăuzească suflete, nu trupuri. Dacă nu vii la 3 liturgii, deja ți-ai pierdut îngerul păzitor? Nu e nimic. Pentru că au mai rămas câțiva îngeri și pe la Spitalul de Arși, Floreasca și nu numai care să aline suferința victimelor, au mai fost și câțiva care nu au plutit doar deasupra incidentului, ci și-au frânt mâinile să resusciteze.

Meditează, citește, află-ți drepturile, căci:

Invit toți bloggerii să se alăture mulțimii din stradă, să-și exprime liber ideile și să nu renunțe la visele lor niciodată.