…Bat timid în ușa rece de sticlă, precum un copil care vrea să-și mărturisească greșeala părinților. Deschid. Chipurile lor albe ca neaua, cu obrajii vineți de frig, luminează pe strada pustie în prag de sărbători. Mama. Copilul de-o șchioapă. Bunica ce își aduce aminte de îndepărtata copilărie. Personaje ale unei povești nemuritoare: tradiția. Glasurile lor line se armonizează perfect cu un cântec despre o gutuie care aduce în suflet emoție pură, indiferent de vârstă.
Este vorba despre ,,Colindul gutuii din geam” sau, cum mai este cunoscut azi – „Galbenă Gutuie” -, compoziție a Nicăi Zaharia din anul 1984, în cadrul cunoscutului Cenaclu „Flacăra”. În ultimii ani, au apărut zeci de preluări ale celebrei melodii de Crăciun, însă interpretarea originală a Nicăi Zaharia, prin vocea sa, redă cele mai sincere trăiri.
Dulce, galbenă lumină / Cum şi eu bălaie-eram / Mi-a pus mama o gutuie / Ce se coace-ncet la geam… / Aş muşca-o dar mă doare, / Mă cuprinde-un fel de jind / Şi acum cînd trece anul / Parc-o simt îmbătrînind. / Galbenă gutuie, / Dulce, amăruie, / Lampă la fereastră / Toată iarna noastră!
,,Galbenă Gutuie” este o melodie gen colindă atipică, fără vreo conotație religioasă. Versurile vorbesc despre o copilărie modestă, în care gutuia era un element respectat și iubit. Versiunea originală nu are un videoclip oficial, ocazie pentru ascultător de a rezona cu adevărata ei putere asupra sufletului.
Mama mea n-avea nici globuri / Nici beteală şi nici stea. / Sărbătorile de iarnă / Cu gutui le-mpodobea… / Mi-a pus mama o gutuie / La fereastra dinspre drum / Şi o văd că luminează, / N-am puterea s-o consum.
„Colindul gutuii din geam” te transpune într-o lume mică, modestă, dar sinceră, smerită, cu adevărat frumoasă, fără influențe din afara tradiţiei noastre. Cu priceperea sa indiscutabilă, poetul Adrian Păunescu a redat, prin câteva versuri, copilăria multor români din vremurile apuse, mai ales în timpul sărbătorilor. Niște imagini care, pentru copiii de azi, par scoase din cărți cu pagini îngălbenite de trecerea timpului.
Parcă are-n ea ceasornic / Şi al mamei plînset sfînt / Luminează şi se stinge / O gutuie pe pămînt. / Luxul mamei cel mai mare / Cînd copii ne mai simţeam / Era pâinea de pe masă / Şi gutuia de la geam.
Ei cântă. O lacrimă curge pe obrazul amorțit. Apoi încă una. Un nod în gât. Privirea caldă a bunicii. Mâinile înghețate ale mamei. Glasul subțire al copilului. Și emoția.
Sursă foto: Adevărul
