Concluzii la 1 an de când a fost interzis fumatul în spații publice închise

  • Postat în Personal
  • la 18-03-2017 09:01
  • 393 vizualizări

S-a împlinit 1 an de când a intrat în vigoare legea ce interzice fumatul în spații publice închise. Anul trecut pe vremea asta scriam acest articol despre primele ei efecte în Cluj. Astăzi parcă nici nu-mi vine să cred că a existat o perioadă în care se fuma în aproape toate localurile din România.

Pentru că e foarte ușor să te obișnuiești cu binele și cu o normalitate ce atunci părea un vis greu de atins. Atât de ușor încât uneori nu mai știm să apreciem ce avem: libertate, democrație – ne place să le criticăm, dar uităm cum era când nu le aveam. Cam așa e și cu legea anti-fumat.

Să revii acasă după un concert sau o ieșire în oraș și să nu duhnești a fum de țigară – iată un lucru de neprețuit. Și când te gândești că au trecut doar 12 luni de atunci.

Ce s-a schimbat concret într-un an de la legea anti-fumat?

Părțile proaste: s-au închis unele localuri, altele au atras mai puțini clienți. E vorba în principal de crâșmele pentru care fumul de țigară făcea parte din spiritul locului. Și asta pentru că fumătorii înrăiți au preferat să iasă mai puțin.

Părțile pozitive: majoritatea fumătorilor s-au adaptat și s-au orientat spre alt gen de localuri, cele care le-au oferit ceva în schimb: un loc încălzit pentru fumat iarna, un spațiu unde pot fuma și socializa fără să se calce în picioare etc.

Barurile și pub-urile care au înțeles asta au înflorit și și-au crescut vânzările. Conform datelor ANAF, cel mai mult au avut de câștigat restaurantele, care au înregistrat cifre de afaceri cu 20% mai mari, în timp ce barurile au crescut cu 5% în primele 6 luni.

Clienții s-au diversificat și și-au schimbat comportamentul. De exemplu au început să iasă mai mult familiile care-și pot lua liniștiți cu ei copiii fără să-i oblige să devină fumători pasivi. Practic vorbim despre aceleași lucruri care s-au întâmplat și în Europa.

Conform statisticilor a scăzut și numărul de internări din cauza bolilor respiratorii. Așadar cei care se dădeau de ceasul moții acum 1 an că va falimenta industria tutunului și nu va mai ieși nimeni în oraș, nu au avut dreptate. Acum că s-au mai liniștit apele, majoritatea românilor susțin această măsură.

Sursă foto

Despre Ziarul toateBlogurile

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente