Tu știi ce vei face la sfârșitul lunii? Societatea
Studenților Mediciniști Galați are onoarea să vă invite la cea de-a
șasea ediție a Congresului Național cu participare
internațională pentru studenți, farmaciști și medici rezidenți
„GALMED”, ce se va desfășura în perioada 26- 29
noiembrie 2015, în parteneriat cu Facultatea de Medicină și
Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos”
Galați.
Eveniment unic în viaţa studenţească medicală
gălăţeană, „GalMed” aşteaptă aproximativ 300 de studenți,
farmaciști și medici rezidenți din toată țara, dar și dinafara
granișelor (Republica Moldova, Ucraina, Franța, Italia , Suedia) și
personalități din sistemul medical, universitar, pentru o
manifestare ştiinţifică de înaltă ţinută academică.
Proiectul îşi propune să fie o formă deosebită de comunicare,
cunoaştere şi schimb de experienţă pentru participanţi. Se doreşte
încurajarea studenţilor să redacteze și să prezinte lucrări
științifice, să facă publice rezultatele obținute în urma studiilor
clinice și cercetărilor la care au contribuit, cât și să promoveze
un ghid de bune practici în domeniul medical, subliniind cele mai
importante idei enunțate în cadrul discuțiilor între reprezentați
de seamă ai sistemului de sănătate din România și cei care sunt mai
noi în branșă.
Evenimentul este creditat atât cu puncte EFC, cât
și cu puncte EMC. Vă puteți înscrie atât ca participanți activi, cu
lucrare, cât și ca pasivi- asistând doar la conferințe și
workshop-uri.
Termenul limită de înscriere este 20 noiembrie,
iar înscrierile se fac exclusiv online. Pentru mai multe detalii
despre eveniment: www.galmed.ssmg.ro
Cam așa s-au desfășurat edițiile
precedente: