Cele trei carti au si ceva in comun, niciuna nu mi s-a parut deosebita, in ciuda titlurilor pompoase, iar ca grad de suspans, categoric "Camera intunecata" le bate pe celelalte doua. Dar nu poti sa te pui cu gustul publicului.
Despre Cotloane intunecate nu stiam nimic, m-am bazat iar pe mini-prezentarea de pe coperta, aceea pe care o puteti vedea si voi daca dati click pe poza. Cica este o poveste captivanta despre santaj, crima si destine implacabile. Asi! Este doar o poveste banala despre cativa escroci si prostia omeneasca.
Ruth Rendell este laudata de Stephen King in persoana. Nu stiu ce sa zic. Pana la finalul povestii am avut senzatia ca citesc stirile dintr-un ziar. Are un stil plat foarte potrivit atmosferei englezesti. Autoarea a murit in 2015, lasand in urma o opera vasta, axata pe romane thriller/politiste foarte apreciate. Seria cu inspectorul Wexford a fost chiar ecranizata pentru televiziune.
Poate n-am nimerit eu cartea care trebuie. Daca este sa apreciez calmul englezesc, apoi nu ma pot desprinde de imaginea diabolic de geniala a lui Sherlock Holmes.
"Cotloane intunecate" nu este o carte politista de niciun fel, desi este vorba despre santaj si crime si aici. Dar criminalul mai mult provoaca incidente decat doreste sau premediteaza fapte cu adevarat. Este un tantalau. Face greseli peste greseli, iar chestia asta n-are nicio profunzime psihologica, cum vor prezentarile sa ne faca sa credem.
Carl este scriitor debutant si mostenitor al casei parintesti din care se hotaraste sa inchirieze etajul ca sa se poata intretine. Tatal sau fusese pasionat de homeopatie, iar dupa moartea sa lasa in casa un numar de leacuri de tot soiul, unele neidentificabile. Carl are o prietena actrita care sufera din cauza faptului ca s-a ingrasat, asa ca hotaraste sa-i vinda cateva pastile de slabit din "zestrea" ramasa de la parintele sau. Din pacate, actrita ia o supradoza si moare, iar Carl, in loc sa marturiseasca politiei ce facuse, tace deoarece ii e frica sa nu isi stirbeasca reputatia. Si de-aici porneste o degringolada de intamplari cvasi-absurde si partial neverosimile, motiv pentru care povestea pare trasa de par. Asta plus stilul insipid al autoarei m-a dus la concluzia ca puteam sa dau banii pe ceva mai bun.
Dar ce este mai derutant, autoarea insereaza in firul narativ intamplari colaterale care nu au nici o influenta asupra povestii principale. Ca si cum ar fi vrut sa colectioneze intr-o carte de doar 260 de pagini o adunatura de lunatici la limita normalului cu patologicul.
Calitatea acestei carti este faptul ca se parcurge usor. Cei de la Editura Trei au tiparit-o cu font mare, adevarata mana cereasca pentru miopii ca mine, iar autoarea nu frazeaza prea complicat si nici nu umple textul de analize sofisticate.
Daca o gasiti cu pretul de pana in 20 de lei merita sa o luati.
P.S. Si se bea la greu. N-am vazut cate sticle de vin se desfunda in cartea asta! O fi vreo chestie tipic englezeasca?
.jpg)
