De-atâta credință și rugă spre nesfârșitul
cer,
Mi-au amorțit genunchii înfipți adânc solul
țării,
M-am născut român - mama țărancă, tata un
oier,
Poporul nostru, emană-n spirit, crucea
înălțării…
Căci noi suntem poporul cel ales,
Să ducem etern în spate crucea disperării…
Strânși în menghină, în clește și-n cruntul
stres,
De cei mai odioși tâlharii ai marilor
imperii
Nu pot să cred că sunt doar eu bietul ied!
Un ciobănaș moldav din poezia populară
Să mor asasinat ca un bătrân aed,
Într-un destin nefast prezis de-o mioriță
năzdrăvană!
Sunt mai uman decât tâlharii planetari;
Mai iubitor de semeni, mai curajos și mai
cinstit,
Sunt os din osul dacilor – măreți străbuni
barbari!
Ce au învins și Roma, imperiul antic mult
vestit!
Și-i vom învinge iar pe toți tâlharii
planetari,
Că-s de la răsărit, de la apus, veniți peste
ocean;
Să știe toți că-n România și-n urmașii dacilor măreți și
tari,
Nu a pierit credința - iubirea românilor de
neam!
Avem în neamul nostru un mare înțelept;
Îndemn pe toți românii să-i urmăm credința!
Eminescu să fie la toți românii inima din
piept…
Ca neamul nostru să-și unească creativ -
voința!
Autor: Vasile A. Ieșeanu (Poem
de ZIUA CULTURII ROMÂNE, 15 IANUARIE)
