Candidatul alianței ”România Înainte”, Crin Antonescu, susține că un vot pentru Călin Georgescu ar înseamna că românilor li s-a ”urât cu binele” și avertizează că inclusiv oamenii care vor sta deoparte vor înfrunta ulterior consecințele, dacă va ieși Călin Georgescu, anunţă presa centrală.
”Întotdeauna există mari șanse ca manipularea să învingă adevărul. Domnul Georgescu anunțase aceste lucruri și orice om rațional înțelege măcar 3 lucruri:
1. Cât respect are față de oamenii care l-au votat
2. Dă șansa unor oameni să se gândească cam cât de în picioare va sta el atunci când nu va mai putea evita o întâlnire cu Donald Trump, cu liderii europeni sau alții.
3. Auzim această aberație, că el zice că nu face conferințe de presă și va vorbi doar cu poporul. Păi cine este poporul, prin intermediul cui i se va adresa? Doar cu Anca Alexandrescu?
Eu o tot spun: domnul Georgescu a obținut în condiții dubioase și invalidate de instanță 2 milioane de voturi. Și eu am obținut 2 milioane de voturi și alți candidați au obținut 2 milioane de voturi, dar nu a pretins nimeni că el reprezintă poporul. Un astfel de om, vine la putere și va închide emisiuni, televiziuni, va institui măsuri opresive pentru că el zice că în spatele lui este poporul.
Vine o notă de plată ori pentru noi ca națiune, ori ne trezim. Dacă votăm așa ceva, înseamnă că ni s-a urât cu binele, că ni s-a urât cu libertatea.
Văd diverși cetățeni care se uită ca la un spectacol, dar trebuie să le spun un lucru: faptul că vor sta deoparte, asta nu îi va scuti de consecințe, de fascismul promovat de Călin Georgescu.
Eu aș vrea să le spun celor care doresc să plece din țară, că nu prea mai sunt locuri bune de plecat, destinațiile clasice nu mai sunt atât de primitoare. Noi uităm de multe ori că nu suntem într-o relație cu Europa sau NATO, noi suntem Europa și noi suntem NATO, iar asta trebuie să apărăm. De ce să plecăm dintr-o țară din cauza unei șarlatanii online. Dacă o treime dintre români au mințile pe moment tulburate, celelalte două treimi trebuie să dea o bătălie pentru țară, pentru viitorul lor și al familiei lor, dar și pentru a nu ne face de râs cu așa ceva!”, a spus Crin Antonescu, la Antena 3 CNN.
VN