Lavinia Pârvu- Transformare
În pulsul vieții de zi cu zi, în pulsul pe
care-l simt la încheietura sau în urechea înfundată în pernă, stă
de fapt misterul care mă ajută să fac următorul pas și următorul
gest.
Nu din contactul cu lucrurile, ci din contactul
cu ființele a luat naștere iubirea, bucuria, blândețea,
simplitatea.
Așa am reușit să-mi alung gândurile negre: cunoscând
tandrețea și sorbind din limpezimea ochilor sinceri și
zâmbitori.
Atunci când întunericul a insistat să mi se
înfiltreze prin piele, l-am lăsat să văd ce poate produce, de ce
poate fi capabil. Da, a făcut ravagii. Da, și-a făcut de cap. Dar
în același timp, m-a făcut să simt atât de intens prăbușirea în
somn, încât am crezut că am fost înghițită de un abis fascinant de
dinaintea nașterii.
Mi-a redat din nou gustul universului matern din care
am făcut parte. M-a făcut să conștientizez cum, de fapt, eu am
provenit dintr-o dorință intensă, și cum am devenit pe parcurs
TOTUL.
Și uite așa, marșul acesta al beznei m-a purtat ușor,
ușor către lumină. Acea lumină care atunci când se stinge are
puterea de a lua cu sine aerul. Dar eu aveam deja rădăcinile
înfipte foarte adânc în tristețe. Și nu m-a mai afectat faptul că,
din când în când, lumina va mai fi stinsă.
Am devenit în timp capabilă să am sentimente. Să
simt. Să mă bucur de plăcere chiar și înainte să-l ating pe
celălalt. Doar din priviri sincere și vorbe
melodioase.
Am hotărât după toate cele pătimite, că, în viața
asta nu vreau să mă simt bine. Vreau să simt TOT.
