- iei într-o mână ciocanul de șnițele, în cealaltă satâru' moștenit de la stră-bunicu', îți pui bandana cu ursuleți și te duci să le explici scepticilor ălora cum stă treaba în realitate! Cu grijă, că n-ai un nene din ăla care să facă curat după tine, numai în filme există așa ceva...

- pui mâna pe telefon și "țipi" încă un lamulțiani într-un mesaj.

Ați întâlnit vreodată pe cineva pe care să-l iubiți tare chiar și-n momentele în care vreți să-i băgați capul în blender, cu două cepe, un kil de sare și o grenadă? Cineva care, când ți-e lumea mai dragă, începe să facă mișto de tine și, în loc să te superi și să-i înfigi un scaun între dinți, începi să zâmbești pentru că știi că așa îți arată de fapt că ține la tine? Cineva care te face să scrii pe blog, pentru că nu poți lăsa să-i treacă ziua de naștere fără să-i scrii postarea-de-la-mulți-ani, deși de un an nu ai mai dat pe acolo, pentru că ai trimis cuvintele în lume și încă nu s-au reîntors acasă?

Văd mânuțe ridicate peste tot. Da, normal că fiecare dintre noi cunoaște așa o persoană, se aude un zumzet general din zona publicului cititor. Toți avem pe acest cineva în viață, nu ești tu mai cu moț!

Greșit! Ba sunt cu moț. Simplu... pentru că cinevaul meu e unic, fabulos și irepetabil. Și genial, și scriitor publicat. Și drăguleană. Și, argumentul suprem (puteți să începeți să vă zgâriați cu lopata pe ochi), are un colac uriaș cu angry birds pe care mi-l dă și mie la mare!!!

Hai la mulți ani, ani, ani!