“Este vorba de orientarea în spațiu, respectarea regulilor, concentrare. Ești atent la lucruri pe care în mod normal nu le vezi, dobândești competențe utile în viață”, concluzionează vicepreședintele Asociației “Cutezătorii Munților” activitatea de orientare cu copiii de la Asociația Stea.
Născut și crescut la munte, Ivan Hrihorișan iubește natura, sportul și provocările. Dorința de a petrece timp de calitate alături de familie și prieteni a dus la constituirea uneia dintre cele mai cunoscute asociații din județul nostru, promovând un stil de viață sănătos bazat pe mișcarea în natură și ecosistem. Asociația de Tineret, Turism și Ecologie “Cutezătorii Munților” din Satu Mare s-a alăturat Asociației Stea în activitățile menite să lărgească orizonturile de gândire ale copiilor și tinerilor din comunități vulnerabile."N-am înțeles nimic la început. Nici nu am vrut să particip la orientare. Apoi domnul Ivan mi-a mai explicat de 2 ori. Am pornit să caut posturile cu busola și am reușit să le găsesc pe toate, chiar dacă nu în cel mai bun timp. Mi-a plăcut foarte mult. Mai vreau să mergem la orientare", a spus Daniela.
Maria are 14 ani și pentru prima oară a ținut o busolă în mână. A terminat traseul cu brio și în cel mai scurt timp posibil. “Am reușit prima pentru că am fost atentă la tot ce ne-a spus domnul Ivan. Este adevărat că pare dificil dar dacă asculți și faci exact cum spune el, reușești”, spune cu mândrie adolescenta. Kristofer s-a declarat și el încântat de ce a reușit. Faptul că a ascultat indicațiile și informațiile l-a determinat să se claseze printre primele locuri la activitatea de orientare cu Cutezătorii iar în excursia organizată ulterior în județul Maramureș, să poată să pună în aplicare în pădure tot ceea ce a învățat.
Și cum gradele busolei sau număratul pașilor ne-au dat bătăi de cap, domnul Ivan a rămas de neclintit în a repeta iar și iar ce, cum, unde până când toți cei prezenți au reușit să-și ducă exercițiul de orientare la bun-sfârșit. La finalul activităților, Natalia din Sătmărel și-a exprimat dorința de a se alătura grupului de cutezători și de a explora frumusețile naturii la următoarele drumeții. Bineînțeles că a fost primită cu brațele deschise.
Aceste activități se desfășoară în cadrul proiectului “Și EU pot! IMAGINEZ, CRED și CONSTRUIESC un VIITOR de SUCCES!”. Proiectul este derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Pirita Children-Copiii din Pirita și beneficiază de o finanțare în valoare de 150000 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.”
Despre Asociația Stea
Asociația Stea este un ONG creat în Satu Mare in 2004, având misiunea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale. Viziunea Stea este o lume în care cei mai vulnerabili au puterea să iasă din sărăcie, să-și construiască o viață demnă pentru familiile lor și să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Pentru mai multe informații, accesați www.asociatiasteasm.ro.
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active
Citizens Fund România este finanțat din Granturile SEE 2014 – 2021.
Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile
economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre
cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda,
Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către
consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății
Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru
Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care
acționează în
calitate de
Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului
Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens România
vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și
creșterea grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000
euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a
sustenabilității și capacității sectorului societății civile,
intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a
cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același
timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda,
Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre
Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați
www.activecitizensfund.ro . Pentru mai
multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene,
accesați
www.eegrants.ro.