Într-o vizită într-o țară asiatică, el și echipa sa și-n echipă neapărat informatorul de serviciu securist a fost acostat de două femei pe stradă , auzind că aceștia vorbesc românește. Cele două erau evreice plecate din România în anii dictaturii comunist-staliniste numite dictatura populară ( unii evrei au adus comunismul , alții au evadat din „raiul” comunist).
Eu am definit drept „ Libertate în iadul de lux! Ovidiu Creangă a fost pur și simplu siderat de faptul că cele două evreice vorbeau LIMBA ROMÂNĂ, după 20 de ani de la evadare din „raiul” comunist. Una din ele i-a zis . „Noi în familie vorbim numai limba română, numai în societate vorbim engleza. ” Ovidiu Creangă ca și mine a rămas siderat. Făcând o comparație cu românii din Canada , care imediat după ce au evadat din „raiul” comunist și-au uitat limba și pe copii nu i-au mai învățat limba română, ci doar engleza. Cum se explică acest paradox?...
Christian W. Schenk „Triste est cum obliviscar ver- nacu la nostra, lingua patria, in qua nati sumus!”, Este trist când uităm limba noastră populară, limba țării în care ne-am născut!”
Da, maestre, ar trebui să le fie rușine românilor care au plecat din țară și și-au uitat limba (dar de unde rușine la mioritici!!!) , în vreme ce dumneavoastră, german după tată și ungur după mamă, născut în România nu ați uitat limba română! Limba noastră-i o comoară... care e gata să piară!
Autor: Vasile Anton Ieșeanu
