Este adevărat că uneori dăm conotații erotice
persoanelor pe care le admirăm, dar orelație sănătoasă nu este o
„sectă a doi indivizi” dintre care unul este uns. Partenerul
trebuie iubit în mod relaxat, trebuie să-ți placă, să te bucuri de
el, trebuie îmbrățișat, gâdilat, șicanat, trebuie să râzi cu el,
uneori să-i invadezi teritoriul și să-i împărtășești secretele,
fără prea multe coduri și cerințe formale, fără să-i cazi la
picioare sau să-i aprinzi lumânări. Când oferi omagii persoanei pe
care o iubești, ești vasal, nu partener.
Ca să înțelegi mai bine: dacă manifești vreunul dintre
următoarele comportamente sau atitudini, te-ai blocat până peste
cap într-o relație afectivă al cărei motor este cultul
personalității:
·Simți că persoana iubită este
supradotată, că alta ca ea nu mai există și ajungi să te închini în
fața ei. Dragostea ta se confundă cu reverența, adorarea, cultul
sau idolatria. Personalitatea sa merită închinare, căci, deși nu
este zeu sau zeiță, e foarte ușor să crezi că ar fi.
·Accepți fără să critici tot
ceea ce spune sau sugerează partenerul tău. Treptat, legătura
afectivă/sexuală va fi transformată într-o relație ca cea dintre un
maestru și un elev. Cum să faci dragoste cu „ghidul tău spiritual”
și să supraviețuiești încercării? Cum să fi tu însuți alături de
cineva care este mai „evoluat” și este la ani lumină înaintea
ta?
·Ataci pe oricine care nu vede
că partenerul tău este infailibil. Gândul care te guvernează:„Cine
nu reușește să întrezărească esența lui minunată, nu merită să fie
în preajma sa și va fi declarat dușmanul meu
personal”.
·Crezi că trebuie să devii
biograful partenerului tău și să documentezi aspecte ale vieții
sale de zi cu zi, cum ar fi să scrii un jurnal cu frazele sale
celebre sau cu gândurile sale, să alcătuiești un album cu
fotografiile lui, să-i păstrezi hainele pe care nu le mai îmbracă,
pe scurt, să încerci să construiești un document istoric bine
organizat și sistematizat, care să țină loc de sanctuar și
fișier.
·Îi atribui daruri sau
abilități neobișnuite și stabilești corelații iluzorii între aceste
„puteri” și realitate. De exemplu, crezi că este capabil să
ghicească viitorul, să identifice bunătatea sau răutatea oamenilor
doar uitându-se la ei, poate citi gândurile și așa mai
departe.
Nu mă refer la exaltarea naturală și ludică atunci când
îi îndulcim urechile pentru a-i da fiori și exagerăm complimentele
pentru a mări romantismul. Mă refer la credința irațională că
partenerul nostru este atât de special și unic, încât dragostea
obișnuită nu este suficientă pentru a satisface condiția sa
extraordinară.
Mic ghid ca să nu-ți idealizezi partenerul și ca
iubirea să revină cu picioarele pe pământ
1 .Pe cine iubești:
pe partenerul real sau pe cel imaginar?
Mulți oameni care se hotărăsc să vadă persoana pe care o
iubesc așa cum este, fără părtinire sau machiaj, descoperă că omul
pe care „nu l-a idealizat” este mai bun și oferă mai multe
satisfacții decât personajul „inventat”.
De multe ori nu comunicăm de ajuns și, deși trăim sub
același acoperiș, nu ne regăsim în intimitate: dacă nu-ți cunoști
partenerul, probabil că nici el nu te cunoaște.
2 .Identifică
distorsiunile prin care idealizezi
Identifică orbirea emoțională, exagerarea binelui și
minimalizarea celor rele și atunci când afli care sunt acestea,
elimină-le.
3 .De ce îți dorești
un superpartener?
Ești unul dintre acei oameni care visează să aibă ca
partener un supermodel sau vreun Adonis? Răspunde-ți cu
sinceritate: De ce săvrei o astfel de persoană? Va trebui să ți la
distanță o mulțime de admiratori și admiratoare! În plus, după
câteva luni împreună, aspectul fizic, dacă asta e tot ce există,
tinde să-și piardă efectul inițial, apare acomodarea hedonică.
Totul intră în normal, devine urât. De ce? Pentru că nu te
îndrăgostești de faimă, de statut, de un trup sau de portofel: te
îndrăgostești de persoana respetivă, de ceea ce este ea, de
personalitatea sa, de umorul, privirea și zâmbetul ei, de felul cum
își iubește familia, de sensibilitatea și ideile sale.
Superpartenerii nu există, așa că nici nu-i inventa,
nici nu-i cere.
4 .Nu aduce omagii
nimănui
A le dărui dragoste altora pare a fi ceva plăcut în
sine; cu toate acestea, totul sugerează că, atunci când suntem
într-o relație, acest „altruism emoțional” are nevoie de un
feedback ca să funcționeze bine. Mintea noastră caută reciprocitate
în persoana iubită.
În procesul de idealizare a partenerului, acest schimb,
care este bilanțul esențial al democrației sentimentale, se
întrerupe sau slăbește, pentru că-l vedem pe celălalt ca pe o
ființă superioară. Dacă îi aduci omagii persoanei iubite vei ajunge
la supunere și ascultate oarbă.
5 .Să te iubească
pentru ceea ce ești
Fanteziile că ai fi Zeus sau Afrodita au farmecul lor;
cu toate acestea, unii se atașează de personaj și, așa cum se
întâmplă cu cu cei care încearcă anumite droguri, încep să le
placă. A te simți idealizat sau idealizată crează dependență în
oamenii nesiguri. Îți spune că nu mai există amanți ca tine, și tu
o crezi; că ești cea mai frumoasă persoană de pe planetă, și tu o
crezi; că nimeni nu are inteligența ta, și te simți Einstein. După
câțiva ani, în afară de faptul că ți-ai pierdut identitatea, vei fi
un amalgam de minciuni.
6 .Dragostea
pământească este mult mai distractivă
Harul iubirii omenești nu rezidă din sfințenia sa, ci în
umanitatea imperfectă care ne definește. Mai bine o iubire
pământească cu cineva făcut din carne și oase, fără prea multe
momente celeste; mai bine o iubire frumos viciată și cât mai
realistă și umană posibil.
Dacă nu te mulțumește o dragoste normală, ai o
problemă, pentru că aceasta este singura care
există.
