Cum a fost 2024 + Planurile Mele pe 2025

  • Postat în Profesional
  • la 03-01-2025 09:15
  • 22 vizualizări
Cum a fost 2024 + Planurile Mele pe 2025
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Ghidul tau in educatie financiara

La mulţi ani prosperi şi cu randamente cât mai mari îţi doresc! 

Anul 2024 a fost un an în care toți investitorii au avut de câștigat la bursă. Bursa din România a atins noi maxime în vara acestui an, dar după, pe fondul unor influențe externe și interne (politice), a avut o scădere și a închis cu +18% pe an (indicele BET-TR), care este un randament bun.

Eu revin cu acest articol la început de an la fel cum am facut-o de fiecare dată și sper să te ajute și pe tine să-ți faci un mic plan.

Anul 2024 a fost anul cu randamente bune la bursă, însă, probabil, cu una dintre cele mai interesante volatilități întâlnite în ultima perioada, pe fondul alegerilor prezidențiale din multe state, a inflexiunilor economice și a războaielor din lumea aceasta.

Dacă este să rezum, la bursă am avut cea mai bună activitate în acest an, iar pe partea de imobiliare doar am avut achiziție pentru un imobil care va fi gata anul viitor, cu un avans mic de 5%. (ceea ce sfătuiesc pe toți să ofere atunci când se gândesc la investiții)

Este un an în care am acumulat multe companii la BVB, am acumulat și mai mult pe zona de investiții externe și am început, cu ajutorul XTB, un plan de investiții nou pe ETF-uri. Până acum investeam manual, lună de lună, dar acum am automatizat totul prin tranfer bancar automat și programat din bancă în contul de la XTB și tranfer automat din contul XTB în planul de investiții.

2024 a fost și anul în care Apartamentul #CasaMihai a ajuns la al doilea an de activitate. 9,9 nota pe Booking ceea ce înseamnă că ceea ce facem este ceva bun ? – Gradul de ocupare a crescut de la undeva la 50% spre 65%, ceea ce este foarte bine, din punctul meu de vedere, pentru un apartament spațios pentru familii de 4 persoane.

Un lucru pe care mi l-am impus să-l fac în fiecare an a fost să-mi aloc mult timp familiei și cred că am reușit și în 2024. Mi-am impus să lucrez mai puțin în general ca să am timp să stau în familie. Mai puțin bine a fost faptul că am avut multe discuții pe whatsapp, telefon, etc care au întrerupt destul de des multe activități din acest an.

2024 a fost despre bursă, despre BVB, despre automatizări, dar și despre imobiliare.

Un al doilea focus important a fost podcastul Banii Vorbesc unde am avut episoade foarte bune cu invitați de renume. A fost anul în care am crescut enorm pe youtube datorită a multor schimbări:

  • Am trecut de la zoom la înregistrare în studio profesionist
  • Concursuri în fiecare episod
  • Invitați de înaltă calitate
  • Un program fix, câte un episod la 2 săptămâni, fără pauze.
A fost un an în care ne-am depășit toate așteptările de creștere:
  • De 4.000 la 10.000 abonați
  • 427% în plus la la numărul de vizualizări
  • Peste 100.000 de ore ascultate pe YouTube – o creștere de 500% față de anul trecut

Le mulțumesc tuturor partenerilor care ne-au sprijinit în tot acest demers: XTB, Raiffeisen Digital Bank, Editura Act și Politon și Investestelabursa.ro.

2024 a fost un an în care m-am focusat pe piața locală, iar asta a condus și la o secțiune nouă pe YouTube – BVB Talks, realizată alături de Rareș Mihăilă în parteneriat cu Investimental.

Investimental este și brokerul nou pe care îl folosesc pentru bursa locală și îmi place din ce în ce mai mult.

BVB Talks a ajuns la 14 episoade, cu o frecvență de 2 episoade pe lună, în care analizăm știri, rezultatele companiilor de la BVB și multe informații despre BVB. Le puteți viziona pe canalul Laurentiu Mihai.

Un focus a fost si pagina de instagram care s-a bucurat și ea de o creștere frumoasă și de conținut specific. Am început cu multe video-uri din 2024 și sper că voi continua la fel și în 2025.

Un minus a fost faptul că nu am scris la fel de mult, dar am compensat cu multe video-uri pe toate rețelele de socializare. Sper ca în 2025 să revin măcar la câteva articole pe lună.

Împreună cu Rareș Mihăilă, am organizat cea de-a doua ediție a evenimentului Invest Strategy Forum care a fost un succes: peste 150 de participanți, 15 speakeri, parteneri și multe discuții interesante despre investiții.

Revenim și la anul cu cea de-a 3 ediție care va fi despre DIVERSIFICARE.

Cele mai importante activități din acest an pe plan profesional:

  1. Pentru agenția The Pharmacy pe care o conduc a fost un an de consolidare și de schimbare. Rebranding, regândire strategie vânzări, schimbare de echipe, clienți mai mulți – per total, un an cu multă muncă.
  2. Cursul Strategii și Tipuri de Investiții – nu s-a mai bucurat de atâta atenție, poate și din cauza unor competiții foarte mari, dar și din cauza lipsei mele de implicare. Pentru 2025 vreau să-l dezvolt și să ajung de la 36 de lecții la aproape 60. O să fie un curs complet din toate punctele de vedere.
  3. Programul de Consultații s-a bucurat și el de succes. Am avut zeci de consultații cu oameni foarte faini care își doresc mai mult de la ei și vor să investească pentru viitorul lor. Sunt orele pe care le petrec cu mult drag pentru că mă ajută și pe mine să înțeleg ce se dorește și ce pot oferi eu în plus. Cred ca a fost anul cu cele mai multe ore de consiliere de până acum și vreau să continui așa și în 2025.

Consider că venitul activ este cel mai important și că acesta are nevoie de cea mai mare alocare a timpului. A fost un an în care venitul pasiv a crescut și sunt foarte aproape de îndepinirea primului nivel de independență financiară – acela ca veniturile pasive să-mi acopere toate cheltuielile de bază și să trăiesc liniștit fără anumite plăceri sau vacanțe extravagante.

Venitul activ a avut și el un salt de  15% – ceva mai puțin față de rata de care eram învățat, însă rata de economisire a rămas undeva la 65%.

Venitul a crescut în special din investițiile imobiliare realizate și din chiriile pe care le primesc odată cu ele. A crescut și din activitățile mele active ceea ce face ca anul să fie unul foarte bun.

Dar hai să vedem și cum arată portofoliu în 2024 – care în continuare este unul axat pe imobiliare datorită acestor investiții.

Portofoliu Actual final 2024

Acesta este portofoliul meu de investiții & cash din Ianuarie 2025, care nu include partea de investiții antreprenoriale despre care am menționat mai sus.

Dacă în 2023 la final aveam peste 66% imobiliare, acum a ajuns undeva la aproape 62%. Planul de a echilibra și mai mult portofoliul a început, dar este greu de echilibrat într-un timp scurt. Cred ca va fi de durată această echilibrare și nu cred că voi rezolva nici în 2025.

În 2024 am:

  • Continuat să investesc conform strategiei de investiții pasive setată de mai mulți ani.  Strategia DCA pe scăderi este cea mai potrivită ?
  • Am achiziționat pe bursa locală multe companii la PER atractiv pentru mine
  • Am început investițiile 100% automate cu ajutorul planurilor de investiții oferite de XTB
  • Am început investiții pasive și pentru Maia, am amânat să fac acest lucru până acum.
  • Nu am mai achiziționat crytomonede – dar portofoliul a crescut datorită creșterii de preț din ultima perioadă
  • Am decis ca de acum înainte strategia pentru imobiliare să fie doar în achiziția de apartamente în blocuri noi (gata cu renovările).

La nivel de Rezultate:

  1. 8,7 % în euro randament net doar din chirii (fără aprecierea imobilelor)
  2. 10% euro randament net apartament regim hotelier
  3. 16% în euro creștere etfs internațional
  4. 18,08% portofoliu la BVB

Un an cu randamente foarte bune și sunt mulțumit cu tot ce s-a întamplat. Chiar dacă la BVB aveam prin vară procente de peste 40% față de 2023, sunt mulțumit cu acest 18% la final de an.

Acum să vedem planurile pe 2025:

Dar ce urmează în 2025?

Anul 2025 vreau să continui și să dezvolt ce am făcut până acum. În investiții nu poți reinventa roata în fiecare an, vreau doar să continui și să acumulezi la portofoliu.

Un lucru ar fi să pot rebalansa mai mult portofoliu. Îmi doresc să scad participația din imobiliare, dar nu să vând, și sa o cresc pe cea de la bursă.

Vreau să particip la mai multe evenimente, să fac mai multe cursuri tehnice de specialitate și să pun mai mult accentul pe partea de a livra o calitate mai bună în orele mele de consiliere.

Vreau să-mi elimin timpul petrecut în activităţi care nu-mi aduc o satisfacţie (monetară sau emoţională).

Sportul va fi la fel de important și în acest an. Este un lucru care îmi oferă o satisfacție foarte bună și mă bucur de fiecare moment în care fac mișcare. În 2024 m-am alăturat unei echipe de fotbal din liga a 5-a și vreau să continui și în 2025 această activitate.

Planul va rămâne în continuare: creştere venit activ (ca în fiecare an) şi dezvoltare surse venit pasiv (ca în fiecare an).

Mereu cu obiective clare și procente clare pentru fiecare lucru pe care îl fac.

Priorităţile anului 2024:

  • Agenţia de Performance Media – The Pharmacy – mereu prioritatea nr. 1.
  • Dezvoltarea continuă a venitului pasiv – mai jos voi scrie cam care sunt planurile pentru anul care urmează.
  • Dezvoltarea Blogului laurentiumihai.ro – este locul unde intru cu mare drag şi scriu articole în urma experienţei mele.
  • Să facem o noua ediției a conferinței Invest Strategy Forum alături de prietenul meu Rareș Mihăilă.
  • 2025 va fi, cel mai probabil, cel mai bun an al podcastului Banii Vorbesc. Am planificat peste 27 de interviuri, evenimente live cu participanți și lansarea unui joc care va avea loc la început de 2025.

La nivel de investiţii în instrumente financiare, ce urmează în 2025

Pentru mine este clară strategia: Investiții pasive la bursă, vânzare în anumite momente cheie, achiziții imobiliare, banii din chirii se reinvestesc la bursă, procesul de la capăt.

Ce urmează:

1. Rebalansare portofoliu

Prea mult sunt pe clasa de active pe imobiliare și vreau să rebalansez acest lucru.

Aș dori să ajung cu portofoliul:

  1. 40% imobiliare
  2. 20% bursa România
  3. 20% bursa Internatională
  4. 10% cash
  5. 10% instrumente cu grad mai mare de risc

2.  Imobiliare – doar dacă voi avea oportunități foarte bune – minim 8% randament chirii + potențioal de creștere a valorii

3. Voi continua să investesc în ETF-uri străine prin xtb.

Cu ajutorul planurilor de investiții.

4. Voi continua să investesc în anumite acţiuni de pe BVB. În special în cele care oferă dividende mari.

5. Criptomonedele – în funcție de cum va merge în prima parte a anului, vreau să reiau acțiunea de a cumpăra periodic. Din păcate, nu am mai făcut achiziții de peste 1 an. Poate în 2025 să reiau aceast DCA.

6. Investiţie în Educaţie – cursuri de înaltă specialitate pentru formarea mea ca investitor.

7. Investiţii în Călătorit – în 2024 mi-am propus să plec o lună și jumătate în ”work and travel”  și nu am reușit.

Sperăm că în acest an să reușesc ?

8. Sportul – pentru mine înseamnă ceva important. Mă ajută să îmi mențin mintea în formă, dar și corpul.

Vreau să continui să fac sport intens de cel puțin 3 ori pe săptămână + să particip la cel puțin 2 competiții de alergare + activitatea de fotbal.

Triatlonul a fost în plan și în 2023 și 2024 – l-am amânat pe 2025. Pare că nu vrea în acest moment să se întâmple ?

Acesta este planul meu pentru 2025.

Acum urmează să-mi spui ce îţi propui tu în noul an. Orice comentariu este bine venit puţin mai jos.

Succes la investiţii în 2025!

Despre Ziarul toateBlogurile

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente