Învățând, evident. Și nu e ca în alte părți, să mai discuți cu
profesorul, poate că ai uitat etc. Nu știi nu promovezi. Și așa mi
se pare normal. Mi-am luat carnetul mai târziu, la 27 de ani, mai
mult din necesitate, mașina ne fiind una din pasiunile mele (cred
că a contat și faptul că ai mei nu au condus). Fiecare om are felul
său de a aprofunda elementele, de a învăța. Termenul
ăsta de a învăța trebuie dezbătut cu altă ocazie.
La școala de șoferi faci cursurile alea obligatorii de
legislație, majoritatea instructorilor se și pricep să explice, dar
volumul mare și complexitatea situaților face să nu fie de ajuns
(părerea mea, care oricum am o opinie mai radicală puțin asupra
capacității oamenilor de a conduce și aș schimba un pic dintr-un
drept într-un privilegiu) și trebuie să studiezi și pe cont
propriu.
Acum, manualul ăla de legislație, ca orice manual, nu e prea
prietenos. Mi-aduc aminte de o anecdota în care se spunea că un
grup de cercetători au sintetizat într-un volum foarte gros toată
informația necesară unui student pe parcursul facultății (că erau
doar studiile de licență sau cuprindeau și masterul nu mai știu:)
). S-au dus prima oară la Harvard, au contactat studenții și i-au
întrebat în cât timp cred că pot susține un examen din cartea
respectivă. Studenții au studiat-o, au făcut un consiliu unde au
discutat și după un timp au dat răspunsul: o lună de zile. Ok; s-au
dus la Oxford, aceeași întrebare, răspunsul de data aceasta fiind o
săptămână. Ajung și la studenții de la Politehnică din București,
în cămine, claie peste grămadă toți, dormea, și duhnea a alcool.
Unul dintre cercetători încearcă să-l abordeze pe unul care dădea
semne că ar fi mai conștient și îi pune aceeași întrebare. O ia, se
uită la copertă, la grosime, o studiază preț de câteva secunde,
după care începe sa-l împungă pe colegul de lângă el și-i zice:
haide, scoală că mâine avem examen!
Ei bine nu toți avem capacitățile astea (deși și eu studiez la
Poli). Am deviat un pic de la subiect; vream sa ajung la
CHESTIONARE 3D, un site care chiar te ajută să iei permisul
(cel puțin eu cu ajutorul lui l-am luat). Pentru fiecare întrebare
ai răspunsul corect explicat video cu situații reale din trafic, și
argumentat cu legea și codul rutier. Sunt și întrebările de la
examen (pe site-ul oficial NU sunt întrebările de la examen!!!),
deci cred că e suficient să parcurgi o singură dată cu MARE atenție
întrebările și chiar dacă știi răspunsul să mai urmărești video-ul
pentru aprofundare. Mi-am adus aminte de el azi când am discutat cu
cineva și l-am recomandat.
Tipul care a făcut site-ul este un fost polițist, a obținut
parcă și finanțare pentru el la Arena Leilor. E unul dintre
puținele lucruri făcute bine. Deci, după cum zice și el pe site:
Nu mai fiți atât de stresați de acest cuvânt
DRPCIV, vă garantez că nici cei de la drpciv nu
știu legislația rutieră atât de bine pe cât ați crede. Înainte de
examenul de la drpciv trebuie să fii cât mai relagat și nu uita că
întrebările sunt ușoare dacă le înveți
Și întrebarea de baraj e, într-o mașină Coupe (aia cu două
locuri) poți transporta copilul? Nu păreri personale, textul legii
:D