De exemplu, dacă adoptăm o atitudine critică
plângându-ne de ei, de alții sau de lumea care ne înconjoară. Le
arătăm cum să-i condamnăm pe ceilalți sau, și mai rău, cum să se
condamne pe ei însiși.
Mintea copilului este plină de întrebări. Poate cele mai
arzătoare sunt: „Cine sunt eu?” și „Care este locul meu pe
lume?”. Acestea sunt întrebări esențiale care le definesc
personalitatea sau identitatea. De aceea, copiii sunt puternic
marcați de enunțuri care încep cu „tu ești”, indiferent dacă
mesajul sună „ești un leneș” sau „copil de ispravă”, mesajul vine
de la cei mari și se întipărește adânc în subconștientul
copilului.
Sunt părinți care au convingerea că dacă își critică
copilul îi motivează să-și îndrepte comportamentul. Poate la fel au
procedat și părinții acestora cu ei.
Copiii nu privesc criticile ca pe o încurajare, pentru
ei critica pare mai de grabă un atac la persoana lui și există mai
multe șanse să le provoace o atitudine de autoapărare decât una de
cooperare.
Spuneți copiilor dumneavoastră că nu vă place ceea ce
fac, fără să minimalizăm respectul de sine pentru copil. Dați de
înțeles că El este în ordine, dar ceea ce a făcut nu
este.
La fel ca adulții, copiii au dreptul de a-și cunoaște și
exprima sentimentele, inclusiv cele de furie și supărare ori de
tristețe. Ca părinți trebuie să acceptăm și să respectăm
sentimentele și frustrările copiilor noștri, impunând totuși reguli
și limite de conduite echilibrate.
Dacă doriți să disciplinați copilul nu folosiți cuvinte
umilitoare sau comparații cum ar fi: egoist, tont, ești o pacoste,
ești leneș, nu ai minte, ești imatur, ești exact ca taică-tu, ești
un tăntălău, nu mă mai bate la cap, controlează-te o dată, din
păcate lista este atât de lungă ca să o continui!
Folosiți mesaje pozitive: „Ești prea mare și prea
înțelept pentru a o lăsa pe sora ta mai mică să te scoată din
sărite cu așa ceva”, „Cum te poți organiza pentru a te descurca mai
bine?”, „Ai foarte multă energie, te rog las-o mai încet dragul
meu”, „Băiete ai multă imaginație, îmi place ceea ce ai
făcut”.
În loc să spuneți „Nu fugi spre șosea!” este mai util să
spuneți „Rămâi lângă mine pe trotuar!”, astfel încât copilul
să-și imagineze ce are de făcut și nu ceea ce nu are voie să
facă. Dați-le copiilor instrucțiuni clare privind modul corect
de a gândi, utilizând formulări pozitive cere îi ajută pe copii să
gândească, să acționeze pozitiv și să simtă că pot face față,
astfel ei își vor imagina succesul și vor avea rezultate
bune.
Pentru dezvoltarea încrederii în ei și reușita copiilor
noștri în viață trebuie să acordăm atenție și trăsăturilor
sufletești nu numai asupra comportamentului lor. Când vedem că
aceștia posedă o calitate pe care o admirăm: generozitate,
bunătate, sensibilitate, hotărâre sau orice altceva, trebuie să le
arătăm că am remarcat-o și că o apreciem.
Dacă copiii noștri trăiesc în aprobare, învață să se
placă pe sine și stabilesc relații mai calde și mai
stabile.
Copiii, au și ei, sentimente lor, gândurile și dorințele
lor. Ca și părinții lor, copiii au dorința de a fi acceptați în
familie sau la grădiniță, ori în cercul de prieteni. Ei își
formează propriile lor visuri, dorințe, păreri, chiar dacă uneori
acestea nu sunt atât de complexe ca ale persoanelor mature, însă
trebuie să le acordăm ca oricărei ființe umane, respect și
considerație și atunci când aceștia ne comunică ceva să-i ascultăm
cu adevărat. Atunci când copiii se simt ascultați și își pot
exprima gândurile și sentimentele, ei devin mai curajoși și mai
siguri pe ei, știind că părerea lor contează.
Trebuie să credem în visurile copiilor noștri și trebuie
să credem în copiii noștri, mai ales când și-au pierdut încrederea
în ei înșiși, încurajându-le visurile din tot sufletul, talentele,
calitățile, ajutându-i să devină adulți, capabili să înfrunte viața
cu siguranță de sine.
