Concepută a fi folosită la îndepărtarea frunzelor căzute din copaci toamna, sau la îndepărtarea firelor de iarbă împrăștiate de trimerul de gazon, suflanta de aer este utilizată în ambele locații amintite mai sus la împingerea gunoiului de pe alei în spațiul verde. Un fel de ascuns gunoiul sub preș practicat de "gospodina" orașului, doamna Ecosal.
Că scula respectivă face zgomot (103 dB), "parfumează" aerul dimineților cu miros de benzină arsă și aruncă praful cu o viteză de 64 m/s la un debit de 700mc/h nu are nici-o importanță.
La ora intrării în "emisie" (poluare sonoră, poluare cu pulberi și gaze), nu există nici măcar un reprezentant al administrației publice locale la plimbare prin parcurile gălățene, că doar aleșii noștri de aia sunt plătiți, să se plimbe prin Prater, Hyde Park, sau Cinquantenaire.