Am ieșit de la magazin și un copil din „cei de la cărucioare” s-a și conectat ca remorcă după mine: „Nene!… Nene!… Nene! Îmi dai mie căruciorul?… liniște, nu am spus nimic dar el cu o atitudine resemnată a așteptat până am golit căruciorul. Apoi destul de iritat în gesturi, cu multe gânduri de judecată în minte, i l-am lăsat fără ca măcar să îl privesc. Nu a fost o problemă pentru el, era bine că tocmai căpătase 50 de bani.

Când am urcat în mașină eram blocat de un șir de mașini care ieșea, dar mi-a atras atenția o doamnă, următoarea persoană la care se atașase „cel de la cărucioare”. Ce am văzut m-a înlăcrimat și m-a luminat în același timp. Doamna a fost foarte binevoitoare cu el, a vorbit cu fața radiind de pace și compasiune. S-a aplecat spre el, la mângâiat pe cap, i-a dat căruciorul și nimic mai mult față de mine. Totuși copilul a rămas blocat uitându-se la ea, ca și mine de altfel.

Oare ...