Ați fost vreodată în situația de a fi acuzați, criticați, bârfiți, mustrați chiar poate și abuzați de oameni cărora le-ați făcut bine? Dar de oameni cărora mereu ați încercat să le fiți pe plac? Ce mai întrebare… sigur că da. Am realizat de ceva vreme că o mare sursa de probleme ale mele și ale celor care vin în consiliere este dorința de a fi pe placul celorlalți.

Pot înșira fără nici un efort mental de reamintire câteva zeci de astfel de cazuri care îmi sunt cunoscute. Mă voi rezuma la două de ale mele, că e mai onest. Printre altele meșteresc calculatoare, bineînțeles că multă lume știe asta și cum vă așteptați probabil, la cei „din biserică” nu am avut curajul să cer bani. Logica e simplă, dacă e gratuit oamenii dau buluc: „parcă merge cam încet”, „l-am adus să vezi ce mai poate fi îmbunătățit”, „știu că am fost cu el și luna trecută dar a mers așa de bine atunci și acum iar se mișcă greu” și multe alte fraze. Sigur că vina nu era la ei, sau nu toată. Când Teo s-a simțit sufocat a trebuit să zică prețul, oare e greu de „ghicit” reacția? Cine a picat cel mai prost în scenariul acesta? Eu desigur. Acum nu mai repar calculatoare

O altă situație e la consiliere. De 20 de ani fac consiliere gratuită, dar am realizat la un moment dat că intervizorii mei aveau dreptate, motivația de schimbare e foarte mică dacă nu costă nimic, deci am început să mai corectez acest aspect. Vă închipuiți ce reacții au putut avea oamenii care au venit 7 ședințe și le-am comunicat că mai facem 1 gratuită apoi trebuie să doneze ceva în contul asociației? Dar despre cei care au fost la consiliere gratuită, au trimis și prietenii iar aceștia au aflat că doar 3 sunt gratuite? Nu vă spun că am devenit „bișnițar”, „profitor”, „vânzător de Cuvânt” și încă altele. Cine ai ieșit rău? MrNiceGuy

Exemplele pot continua cu zecile din viața mea și cu sutele din experiențele mărturisite de clienți și cu miile din experiențele pe care voi, cititorii le puteți mărturisi. Întrebarea mea logică e: de ce domnule? Ce face posibil scenariul acesta?

După multă analiză, citit și meditat am ajuns la concluzia că vina principală o port eu și că toată treaba vine din educarea și formarea primită. Suntem învățați de mici copii că trebuie să mulțumim pe toată lumea și să placem la toată lumea ceea ce e o maaaaaare prostie. Chiar și când suntem învățați regulile de politețe, suntem motivați cu „ce o să zică lumea dacă nu saluți” nu cu „un om care respectă se respectă” sau „un om puternic respectă semenii”. „Mănâncă tot din farfurie ca să nu se supere bunica”, „spune poezie ca să nu se supere doamna” și multe multe scenarii prin care suntem învățați nu să înțelegem lucrurile ca să devenim puternici, ci să mulțumim pe oameni. Rezultatul: mai devreme sau mai târziu obosim și tot îi supărăm pe toți. Ca să nu mai spun de generația tânără care capătă o repulsie față de tot ce însemnă sisteme de valori construite de alții.

Dragilor, cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru voi este să vă puneți pe primul loc, deși sună ciudat pentru oamenii religioși care au fost învățați că asta ar fi un păcat. Da, poate fi păcătoasă starea dacă dăm în narcisism sau alte forme de centrare pe sine, dar nu despre asta scriu, deși o doză de narcisism există inclusiv în cei ce sunt pe placul celorlalți, pentru ce credeți că sunt pe placul celorlalți?

De ce e cel mai bun lucru să vă puneți pe primul loc? Pentru că un om dezvoltat spiritual și emoțional poate fi un membru sănătos și de nădejde în comunitate și biserică pe când unul nedezvoltat sau slab dezvoltat va crea multe probleme trupului. Ori dezvoltarea ține foarte mult de ordinea corectă. Cei care ați călătorit cu avionul poate știți rutina de la îmbarcare când se face instructajul. Dacă este nevoie de masca de oxigen prima dată trebuie să și-o poziționeze pe față adultul, mai apoi să se ocupe ce copiii săi sau de alte persoane care nu reușesc. De ce? Pentru că așa e corect și cel mai profitabil și sigur.

Desigur că a te pune pe primul loc în acest context vorbește strict de relație tu și ceilalți nu vorbim de relația omului cu Dumnezeu unde nu mă îndoiesc că știți cum stă treaba deși e de discutat mult si aici. Mai mult asta nu exclude ca dumneavoastră, cu prioritatea corect așezată, să puneți în diferite contexte nevoile altuia mai presus de ale dumneavoastră.

Așadar, dacă ați pățit-o e din vina voastră și e un semnal că trebuie să rezolvați anumite probleme (greu de rezolvat) că să nu mai suferiți inutil. Da, ați citit bine, inutil. Multă suferință inutilă, dacă nu mă credeți vă spun din cazurile mele enunțate mai sus: câți din cei cărora le reparam calculatoarele gratis credeți să nu își permiteau prețul? Nici 10% din ei. Câți din cei ce vin la consiliere credeți că nu își permit prețul consilierii? Foarte puțini. În consecință, credeți că „suferința” mea (a se înțelege „prețul plătit de mine”) poate fi considerat inutil? Categoric da. Aaa.. știu, veți gândi că voi avea răsplată în cer. Nu mă îndoiesc de asta deloc DAR Scriptura nu vorbește deloc de a ajuta pe cei ce nu vor să plătească, ci pe cei ce nu pot să plătească, pe cei ce nu au de mâncare, pe cei bolnavi, pe cei orfani etc.

Da, putem gândi că ceilalți sunt vinovați, că nu sunt recunoscători, că nu apreciază efortul, că…. „n” scenarii dar adevărul e că: vina e la mine. Vina e la tine în scenarii similare. Crezi greșit că trăiești pentru a fi pe plac celorlalți ca și cum asta ar fi o poruncă a Scripturii. Nu e deloc așa, ba chiar e destul de păcat să cauți să placi oamenilor.

Așadar, îți recomand să te pui pe primul loc și da asta e mai disconfortant decât să pui pe alții pe primul loc pentru că implică responsabilitate, dezvoltare, lipsa variantei de a da vina pe alții, consecvență și efort. Dacă vreau să plac oamenilor e distructiv și pentru mine și pentru ei, e un fel de trăire în minciună și iresponsabilitate, împiedică ambele părți să evolueze la unul sau mai multe din capitolele: spiritual, emoțional, material, intelectual.

Să crești mare!

Photo by Toa Heftiba on Unsplash