Ca orice suflet, m-am dat de multe ori peste cap și am aterizat diferit în fața oamenilor din viața mea. Foștii colegi de școală generală își aduc aminte într-un mod vivid pasiunea mea pentru culoarea roz. Mai târziu, cei care m-au cunoscut în liceu au făcut-o fie la evenimentele pe care le organizam după anotimpurile gândurilor mele de adolescentă, fie în Cărturești, ascultând Alexandrina Hristov și vorbind despre Paris. Cei cărora m-am prezentat câțiva ani mai târziu mă tot întreabă ce mai face Tibi și dacă mi-am luat pisică. Pentru fiecare dintre ei am fost pe rând "Dana cu rochiță", "Dana romantică", "Dana îndrăgostită", după anii care au trecut peste fiecare vis de-al meu ascuns bine în cele două gropițe simetrice din obraji.Însă, pentru toți cei care m-au cunoscut, dincolo de mine de-atunci, cea care a dat o singură mână prinsă în sute de feluri de atâția oameni, stau eu, "Dana care scrie frumos", așa cum m-a numit o fostă co