La finalul fiecărui an se întâmplă la fel: ne împiedicăm de pragul ultimelor zile şi ne prăvălim pe spate către cele care au trecut. Ridicăm pe rând câte un cot, îl întoarcem pe toate părţile. Admirăm orice mică vânătaie, pentru că în acel punct stă întotdeauna fie puterea de a ne ridica după o căzătură zdravănă, fie curajul de care am avut mereu nevoie pentru a sări de mult mai sus decât am sperat. Am urcat cu glezne moi în vârful Turnului Eiffel şi am băut şampanie alături de iubitul meu. Am păstrat cupele de plastic ieftin într-o cutie din sufrageria care din "a mea" a devenit "a noastră". Am colindat străzile Parisului până ni s-au umflat picioarele de oboseală şi, acum, ochii de plâns de fiecare dată când văd câte o poză cu oraşul, pentru că ştiu că acolo ne-am sărutat sau ne-am certat pe un suvenir.