„Mă voi lupta până la ultima picătură de sânge să ai dreptul să spui ceva cu care eu nu sunt de acord” – Ioan Raţiu.

CNA-ul şi o armada de lideri de opinie care cântă pe struna anti-suveraniştilor pun la stâlpul infamiei pe cei care, de ceva timp, folosesc sintagma „lovitură de stat” cu privire la acţiunile unor instituţii (BEC, AEP, CCR) şi a partidelor care au girat diverse momente: respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă, renumărarea voturilor, anularea alegerilor prezidenţiale, respingerea candidaturilor lui Şoşoacă (iar) şi a lui Călin Georgescu…

Fix pentru respectiva sintagmă, CNA-ul a ieşit la rampă cu monumentul de cenzură prin care a cerut ştergerea videoclipului lui Marius Tucă…

Apologeţii ideii că „nu e corectă sintagma lovitură de stat” merg pe definiţia istoricilor: „Lovitură de stat (din franceză coup d’État) sau puci (din germană Putsch) se numește o răsturnare bruscă și neconstituțională a puterii legitime a unui stat, impusă prin surpriză de o minoritate, de obicei formată din ofițeri militari sau comandanți paramilitari aparținând aceluiași stat, folosind forța”.

În DEX mai găsim: lovitură de stat = acțiunea rapidă care urmărește răsturnarea regimului politic existent și preluarea, prin forță, a puterii politice de stat de către un grup de persoane; puci.
sau
Lovitură de stat = act de violare a constituției stabilite prin care un grup de persoane preia cu forța puterea într-un stat.

Ultima definiţie de mai sus se apropie de ceea ce susţin suveraniştii. Violarea regulilor constituţionale în interesul unui grup de persoane, a unor partide. A unui grup de interese.

Dar şi dacă mergem pe definiţia dată de istorici şi facem pasul de la vorbă la faptă, vedem că e vorba de un concept care nu poate fi strict delimitat.
Mai rar spre deloc, la lovituri de stat nu au participat deloc şi membri ai puterii care urma să fie înlocuită. Mai mereu, în astfel de puciuri au fost implicaţi şi membri ai guvernărilor care urmau a fi dărâmate.

Să amintim câteva cazuri.
23 August 1944, un guvern a fost înlocuit de altul dar la lovitura de stat a participat şi Regele Mihai care a rămas ulterior (până în 1949) în funcţie.
decembrie 1989 – lovitura de stat a avut loc cu sprijinul şi cu preluarea Puterii de către activişti PCR din linia a 2-a (Ion Iliescu, de exemplu).

Revenind la suveranişti şi la Tucă.
În acest caz, folosirea sintagmei „lovitură de stat” are un detaliu de noutate, făcând trimitere nu musai la o „preluare de putere” ci la „menţinerea ostilă a puterii”, prjn folosirea manipulatorie şi abuzivă a legilor şi a instituţiilor de stat, în dauna unui candidat care se calificase pentru turul 2, din poziţia nr 1 la turul 1.
Mai pe româneşte „au furat funcţia de preşedinte pe care urma să o câtige Georgescu”, mai ales că deja începuse turul 2 în Diaspora şi, cică, rezultatele care veneau de acolo (de la reprezentanţii partidelor) arătau scoruri net în favoarea lui Georgescu.

Dar să ne întoarcem la limba română. La orele de profil, cu toţii am învăţat la şcoală despre metafore. Sau (mai ales) despre sensul figurat al cuvintelor. Şi, ca să dau un exemplu uzual, toţi profesorii ne-au explicat că pădurea din versul eminescian („de treci codri de aramă”) nu se referea la arbori din metal sau din aliaj ci la culoarea arămie a frunzelor de toamnă.

Fix pe logica limbii române (da, exerciţiul folosirii unei limbi presupune şi logică şi raţiune), sintagma „lovitură de stat”, ca opinie exprimată de cei care nu sunt de acord cu măsurile menţionate mai sus, este şi corectă din punct de vedere literar şi fundamentată politic (ca opinie a respectivilor, cu care nu toată lumea trebuie să fie de acord).

Iar politica românească recentă a mai utilizat metafore sau cuvinte (expresii) în sens figurat care nu au denesitat sancţionarea lor de către CNA sau de alte instituţii cu rol închizitorial.

Obsesia acestor instituţii controlate politic (de către PSD şi PNL) de a folosi prerogative tip Poliţia Limbii Române este generată, probabil, de faptul că nişte şefi politici nu agreează respectiva sintagmă. Şi au considerat că dacă le sună lor strâmb în ureche pot interzice leit-motivul cu un decret, cu o reglementare, cu decizii de acest tip…
Ceea ce e şi ilogic şi neproductiv pentru că, evident, promotorii ideii de „lovitură de stat” o vor folosi şi mai abitir în discursul public. Iar efectul, previzibil, e tip bumerang.
Câţi văzuseră clipul lui Tucă până să facă obiectul dezbaterii (a la Caragiale) din CNA. x oameni. La câte vizualizări a ajuns acea analiză video apoi, în doar 2 zile? 3x!!!

E şi acesta un detaliu care arată faptul că mulţi, prea mulţi, din cei care conduc Ţara, partide, instituţii nu prea înţeleg nu doar cum funcţionează internetul şi discursul ci că au făcut şcoala cu portbagajul.

E posibil ca acest text care vorbeşte despre sintagma „lovitură de stat” să fie „dat jos” (expresie utilizată de cei care se ocupă cu paza cyber-spaţiului) pentru că nu place unora din instituţiile cu atribuţii (ANCOM, SRI, CNA, Ministerul de Interne, Ministerul de Externe)?
Da şi nu… Adică e posibil orice, dar nu musai să se întâmple.

Daniel Vinca

Nota Bene – am văzut şi aserţiunea conform căreia Tucă nu a fost doar pe zona de opinie ci şi pe cea de informaţie şi ar fi prezentat trunchiat subiectul.
Tipica acuzaţie de „scos din context”, „informaţie incompletă”.
Pe această i-logică, Tucă ar fi trebuit să citească cele 8 pagini din decizia AEP. Deci încă vreo 15-20 de minute adăugate la un clip de 2-3 minute.
Care decizie AEP ca şi cea CCR care o valida pe prima erau deja de notorietate publică, le publicaseră sute de siteuri din România, in integrum.