Desant: Jănele, pregăteşte cafelele! Vin consilierii locali să măsoare biroul!

  • Postat în Mass Media
  • la 05-05-2017 14:19
  • 533 vizualizări
Desant: Jănele, pregăteşte cafelele! Vin consilierii locali să măsoare biroul!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe vestea.net

Desant de consilieri locali se anunţă pentru luni dimineaţa la Mall-ul de la Piaţă, administrat de Locativserv, după cum au stabilit aleşii pietreni încă de la ultima şedinţă a Consiliului Local.

Dată fiind apetenţa unora dintre consilierii locali pentru timpul petrecut en-gros pe terase şi prin cafenele, este evident că cei din conducerea Locativserv, în buna tradiţie a ospitalităţii româneaşti, ar trebui să aibă stocuri rezonabile de cafele şi lichide (apă şi sucuri, nu vă gândiţi la altceva) ca nu cumva, de la atâtea întrebări şi discuţii, să li se usuce gurile aleşilor.

Şi dacă tot au vorbit de atâtea ori de „biroul de 80 de mp al directorului Locativserv”, respectivii consilieri locali au ocazia acum să ia o ruletă şi să măsoare şi să calculeze suprafaţa exactă a respectivei încăperi. Pentru fiecare metru în plus peste 32 mp, Vestea le asigură respectivilor câte un advertorial echivalent 10.000 semne (cât o pagină de ziar A3. Dar dacă suprafaţa nu este cea atât de pomenită de stimabilii aleşi, ne rezervăm dreptul de a spune că sunt (unii dintre ei, adică cei care au tot perorat pe acest subiect) nişte papagali care vorbesc după ureche…

Oricum, vizita de lucru a onor consilierilor pietreni se anunţă cât se poate de interesantă. Şi dacă tot e bal, poate nu ar strica să fie întregită respectiva echipă şi de reprezentanţi ai Primăriei, să se lămurească toată lumea cine se face vinovat pentru perioada în care facturile nu au fost emise către chiriaşi. Şi de ce au apărut după câteva luni – cu penalităţi, culmea nesimţirii! – adică numai bine ca patronii din spaţiile închiriate să acumuleze o nemulţumire generată artificial şi diabolic?

D.VINCA

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente