Prima dată când am văzut filmul de debut din seria The Matrix, la începutul anilor 2000, l-am luat pe CD de la un prieten. Nici măcar nu îmi amintesc în ce interval de timp am văzut întreaga trilogie, pentru că lumea se mișca mult mai încet pe atunci. Mi-a plăcut filmul pentru că avea efecte interesante pentru vremea lui și o poveste relativ captivantă pentru un puști de 11-12 ani. Uitându-mă în spate, nu am înțeles mare lucru atunci. Dar aveam să revăd trilogia The Matrix după ani de zile, o dată pe la 20 de ani și încă o dată aproape de 30.

Prima odară, preadolescent fiind, a fost mai mult despre conceptul din spate și despre efecte. M-a frapat povestea, dar atât. A doua oară, când eram student, trilogia a fost fantastică. Abia treia oară am înțeles de ce este o capodoperă.

Am testat „experimentul” acesta pe mai multe filme pe care le văzusem în copilărie. După vârsta de 27-28...