Identifică-te dincolo de rolul tău social. Întreabă-te. Care e
baza mea emoționala pentru ce simt acum? Ce vreau? Ce simt? Cum ies
din rolul meu de victimă sau agresor?
NU ÎNȚELEGE GREȘIT. Motorul minții își are bine cimentat rolul
ei în viața ta, doar că mai trebuie tăiat, ca tufișul excesiv care
stă în calea tramvaiului...păi se mai poate mișca tramvaiu' pe șină
când mai dă de atâtea obstacole? Este un rău necesar, practic. Fără
această protecție, am fi total vulnerabili față de orice
interacțiune umana, orice virus sau bacterie (pentru ca egoul se
află în fiecare celulă și se simte atacat, cere Spațiu Personal la
greu).
Dar de ce suferă toți oamenii inconștient de asta și de ce
mintea rămâne imatură pe tot parcursul vieții ei, cu toate
eforturile noastre de a o maturiza?
Deoarece nu are, părerea mea, lipsesc mecanismele
pragmatice pentru a transmuta Egoul din sursa tuturor răutăților,
într-o unealtă care să transforme mintea noastră în ceva
echilibrat, ceva sănatos, dpdv psiho-emoțional.
Este prea multă ură pe lumea asta. Iubirea toata este
împărțită în doar 2 ramuri mari și generale, ba este maternă sau
paternă, ba este toata sexualizată. Și suferim toți din cauza asta.
Mintea nu poate lucra cu concepte pe care nu le înțelege deci nu se
poate înțelege pe ea însăși in totalitate...d-aia nu o să fie
niciodată matură pe deplin.
Poate atinge doar un stadiu de pseudo-maturitate dar doar
atât. Iubirea necondiționată e doar fix pix, nu are
pragmaticitatea necesară sau mecanismul să se manifeste complet în
lumea noastră actuală superficială...ești doar luat de prost. Și o
poți arde cu contra-argumente că nu este așa și că Dharma este de
partea ta...dar iar mintea îți oferă argumente. Ea oferă argumente
și contra-argumente pentru orice. Ca un copil care doar vrea să îi
fie satisfăcute nevoile primare! Asta vrea toată viața
lui!!!
