Șase persoane au fost reținute, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trădare. Din 2023 au vrut să știrbească suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare, gruparea având legături cu Rusia, conform Mediafax.
Există deja voci politice (dar nu numai) care susţin că dosarul ar fi un fel de desen foarte şubred, ar unor fapte lipite forţat care ar pregăti o altă decizie în ciitorul imediat, cum ar fi interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu sau anularea alegerilor.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 6 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trădare.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, începând cu anul 2023, cinci dintre inculpați împreună cu un suspect au constituit un grup infracțional organizat în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării.
„Începând cu anul 2024, la gruparea de criminalitate organizată a aderat un alt inculpat, toți membrii desfășurând acțiuni continue, conștiente, publice sau conspirate în vederea îndeplinirii scopului propus. De asemenea, membrii grupului infracțional au intrat, în mod repetat, în legătură cu agenți ai unei puteri străine, aflați atât pe teritoriul României, cât și al Federației Ruse. Gruparea de criminalitate organizată s-a constituit sub paravanul unei organizații și s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție, reprezentată prin imaginea suspectului cercetat în cauză, general maior în retragere. Cercetările efectuate au relevat că membrii grupului infracțional organizat, prin intermediul unor platforme online, au recrutat adepți și au publicat materiale video ( notificări adresate autorităților statului român, organizațiilor naționale și internaționale)”, arată DIICOT.
De asemenea, inculpații au întreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din alianța militară la care este parte, înlăturarea actualei ordini constituționale, desființarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern format din membrii organizației ce vor ocupa funcții de miniștri, înlăturarea tuturor angajaților din instituțiile statului, adoptarea unei noi constituții, schimbarea numelui țării, a drapelului și imnului.
„Totodată, pe parcursul lunii ianuarie, doi dintre inculpați s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizației cu privire la preluarea puterii de stat în România”, mai arată DIICOT.
Au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară miercuri pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Giurgiu și Maramureș, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București în cursul zilei de joi, cu propunerea de arestare preventivă a 4 din inculpați și arest la domiciliu pentru alți doi 2 inculpați.
Cercetările vizând suspectul în cauză sunt continuate fără a fi dispuse măsuri preventive.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul ofițerilor Direcției Contrainformații și Securitate Militară din Direcția Generală de Informații a Apărării, ai Serviciului Român de Informații și ai Direcției Generale de Protecție Internă din Ministerul Afacerilor Interne.
Doi ruși au fost expulzați din România
Apar dezvăluiri incendiare după ce doi diplomați de rang înalt de la Ambasada Rusiei în România au fost declarați persona non grata. Potrivit informațiilor STIRIPESURSE.RO, cei doi au legătură cu grupul lui Călin Georgescu.
Concret, ei ar fi avut întâlniri și ar fi comunicat cu persoanele din anturajul fostului candidat la prezidențiale, ceea ce ar explica, spunsursele noastre, implicare Rusiei în alegerile din România.
Numele lui Ignatiev, adjunctul atașatului militar, apare în dosarul penal în care Călin Georgescu e sub control judiciar pentru mai multe infracțiuni contra ordinii de stat.
În dosar, procurorii prezintă inclusiv legătura dintre un reprezentant al Rusiei și Călin Georgescu.
V.N.