n-am bani de vin, gândi poetul trist privind către taverna dărâmată, n-am bani să văd cum lumea asta toată dispare-n rubiniul egoist. n-am bani să beau, să uit într-o clipire de limba de năpârcă a prostimii, să uit cum ochiul tulbure-al mulţimii în veci nu-şi vede găunoasa fire. n-am bani de vin, dar dacă aş avea mi-aş îneca-n tăria unui strop toată mâhnirea adunată snop când văd că lumea-i putredă şi rea, şi-aş pune-amărăciunii mele dop când toate relele s-ar îndrepta.

© Liliana Negoi