n-am bani de vin, gândi poetul trist
privind către taverna dărâmată,
n-am bani să văd cum lumea asta toată
dispare-n rubiniul egoist.
n-am bani să beau, să uit într-o clipire
de limba de năpârcă a prostimii,
să uit cum ochiul tulbure-al mulţimii
în veci nu-şi vede găunoasa fire.
n-am bani de vin, dar dacă aş avea
mi-aş îneca-n tăria unui strop
toată mâhnirea adunată snop
când văd că lumea-i putredă şi rea,
şi-aş pune-amărăciunii mele dop
când toate relele s-ar îndrepta.

© Liliana Negoi