- Fuga-fuga-fuga-fuga!
O grăbesc pe Frida, să meargă mai repede, dacă tot îi
place s-o ia mereu în faţa mea.
O ţigară, cafeaua şi merg către grădină; bună
dimineaţa, trandafiri, mamă ce haos vegetal e aici, ai uitat aseară
să uzi plăntuţele. Iau apă de ploaie din găleata galbenă cu
ibricul albastru, specializat, şi le ud.
Maşa îmi taie calea în viteză; e de rău când o pisică
neagră îţi taie calea, dar, dacă pisica neagră ţine în gură un
guşter bicolor, nu se mai pune.
Mărul meu are urme fine de fructe anul ăsta, cine
oare îl tot ondulează pe coacăz?, ce drăguţ e inul, uau, ce mare de
bălării!
E rouă-n grădină şi şlapii îşi iau porţia matinală de
ud; pe potecă, înaintea mea, mâţa alburie îşi flutură agale coada,
în urma mea, Hades, mic şi negru, pufneşte cu nasul în
iarbă.
Ajung lângă vişin, săracul, cum era el plin altă dată,
nici nucii n-au rod; mă uit cu drag la rubarbă, la valeriana care
tinde spre cer, la zmeura-tufă migratoare.
Verdele năvăleşte de peste tot, soarele-mi intră în
ochi, privirea nu se opreşte în ziduri, peticul de cer senin de
iunie e doar al meu.
Respir lacom, iarăşi şi iarăşi, n-aş mai pleca, dar n-am
de ales; mă întorc pe potecă, Frida se prinde că n-o mai urmez
şi-mi trece iar în faţă în drumul spre casă.
- Hai, mâţă, că n-am timp de tine!
Pe zona de ciment, Maşa îşi educă guşterele, Jinx se
leagănă în hamac, iar Igor se spală tacticos lângă ghivecele cu
plăntuţe. Printre ulucile portiţei, Pepsi mă urmăreşte cu
atenţie.
Mă strâng în halatul albastru, mi-e rece şi-mi place. Mă
uit spre răsărit; timpul stă-n loc, ceasul e inutil, lumina se
cerne prin gard, mai pleacă dacă-ți vine.
Lin, cald și metodic, Jinx se dezmiardă pe picioarele
mele; îi e foame și cere în stilul lui, mă învăluie șerpuind, îmi
gravează infinituri. În minte-mi umblă: Devii veșnic responsabil
pentru ceea ce ai îmblânzit.
Bună dimineața din marginea nicăieriului.
.jpg)
