Cel care părea de neclitit la șefia unei organizații județene de partid a reacționat imediat după ce unii colegi i-au cerut demisia și a făcut un pas în spate. Nu, nu este vorba de vreun politician din Neamț ci de Gheorghe Flutur de la Suceava.
Flutur, fost președinte al CJ Suceava, a demisionat din funcția de președinte al PNL Suceava, după 24 de ani. Flutur susține că a dorit să demisioneze imediat după ce a pierdut alegerile pentru șefia CJ Suceava, dar liberalii din cadrul organizației i-au cerut să rămână.
”Subsemnatul Gheorghe Flutur doresc să informez opinia publică că, astăzi, 21 ianuarie 2025, mi-am înaintat demisia din funcția de președinte al Organizației Județene a PNL Suceava, demisie trimisă conducerii centrale a partidului. Reamintesc faptul că, imediat după alegerile locale din 2024, am avut intenția de a demisiona din această funcție deoarece pierdusem alegerile pentru Consiliul Județean Suceava, deși obținusem un scor de peste 40%, care însă nu a fost suficient.
La acel moment, primarii PNL și foarte mulți membri ai partidului m-au rugat să rămân, având în vedere că urma un an electoral. Am acceptat să rămân în funcție. Acum, la începutul acestui an, am realizat un bilanț al carierei mele politice. Am fost, timp de aproape 24 de ani, președinte al organizației liberale Suceava. Împreună cu membrii liberali, am avut multe realizări și am lăsat o amprentă pozitivă în administrația liberală suceveană. Totuși, toate au un început și un sfârșit.
Mulțumesc tuturor membrilor liberali pentru spiritul de echipă, prietenie și colaborare”, arată Gheorghe Flutur.
Prim-vicepreşedintele PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, susţinea, luni, că liderul filialei sucevene a PNL, senatorul Gheorghe Flutur, ar trebui să plece de la conducerea organizaţiei pentru că a devenit ”toxic” şi că este nevoie de o schimbare, conform News.ro.
Bălan spune că liberalii au creat un ‘balaur’ de care nu mai pot să scape și dacă Flutur nu va demisiona, atunci va începe să facă publice lucruri pe care le cunoaște despre liderul PNL Suceava.
„Rolul său în fruntea acestui partid a devenit toxic. Prin prisma faptului că sunt principalul depozitar al cunoştinţelor parcursului politico-administrativ al lui Gheorghe Flutur, şi din această postură cred că am forţa necesară de a-l face să lase PNL să meargă pe drumul lui mai departe”, a afirmat Balan, a declarat Ioan Balan, luni, într-o intervenţie la postul de radio Top Suceava.
T.R.