Ea,
S-a urcat in masina,
A inchis portiera si
A condus...departe...
Nu a mai ramas nimic de spus.
Oricum n-am avut nimic,
Mi-am spus.
Atunci, am simtit din nou
Asfaltul ud, incins,
Duhnind...acelasi gunoi,
Fermentand, in sufletul orasului
Bolnav de cancer.
...
Agatat de sperante ce s-au rupt brusc,
Mi-am purtat adidasii prafuiti
In interiorul meu...
Si am inchis poarta ce
Scartaia ani ruginiti,
Pierduti printre calendarele
Aruncate-n canalele
Inundate cu amintirile
Fiecarui felinar,
Ce ne-a vegheat
In ultima noapte...
Cand n-a mai ramas nimic
I