Doar cu un vis începe o cărare
- Iar stai în curte și numeri printre ramuri
stele pe cerul ce nu încape-n geamuri,
la miezul nopții când cântă cucuvele.
Ce îți șoptesc, ce-ți cântă aste stele?
- Nimic nu-mi spun și-mi cântă fără glas
sufletul meu tânjind și de pripas.
Ele îmi tac și mi se face pace
și liniște adâncă în marea din găoace
în care nasc furtuni aproape din nimica.
Ele îmi tac mânia și-mi ostoiesc și frica.
- Ce-ai face dacă s-ar abate norii
și-ar sta pe cer până s-arată zorii?
Te-ar năpădi furtunile și groaza
când nici o stea nu își trimite raza
să facă drum prin tine către vis?
- Nu cred. În mine-i cer, nu doar abis.
Aș număra pe dinăuntru stele
cuminți, senine, aprige, rebele,
apoi le-aș face boltă pe sub norii grei,
să le zărească lumea sau poate numai cei
ce se pricep să numere visări,
alți înstelați pierduți prin depărtări
cu norii lor, cu nopți și cucuvele.
Dacă și ei și-ar face bolți de stele
și le-am lipi alăturea pe toate
ne-ar fi privirile întruna înstelate
și nopțile s-ar scufunda-n lumină
ca-n ziua cea mai lungă și senină.
- E-un vis frumos, da-i numai o visare...
- Doar cu un vis începe o cărare.
(2020)
Suzana, cu comentariile ei inspirate, mi-a fost muză.