Simpatica și talentata cântăreață și compozitoare, Dora Gaitanovici, în prezent, studentă la Universitatea de muzică din București, își continuă cu perseverență și ambiție traseul muzical după ce în 2018 a ajuns în finala concursului „Vocea României”, iar anul trecut a fost la un pas să reprezinte România la Eurovision cu piesa „Ana”, compusă de ea și inclusă pe albumul „Descântec”, lansat anul trecut.
După ce a deschis seria de concerte a weekendului de inagurare a capitalei culturale europene pentru Timișoara, Dora continuă seria de concerte prin țară. Pe data de 11 martie, tânăra cântăreață va fi prezentă într-un recital la Botoșani în Grand Irish Pub, cu ocazia aniversării celor 12 ani de jurnalism pentru copii și adolescenți. La Botoșani există o redacție formată din copii și tineri unde se realizează un ziar scris de ei, tipărit, o mică televiziune online, podcasturi etc. A doua zi, pe 12 martie, la Iași, în pub Legend, Dora va lansa proaspătul album. Pe 16 martie, artista a fost invitată să cânte la lansarea albumului „Alveolar” al trupei E-an-na.
Albumul „Descântec” al Dorei este unul conceptual, în care este prezentată dualitatea, fiecare piesă având corespondent, iar materialul se termină cu cea de-a noua piesă, „Descântec”, care încheie lanțul referințelor mistice. Astfel, sunt prezentate piesele „Ana” și „Manole”, „Făt-Frumos” și „Cosânzeana”, „Soarele” și „Luna”, „Miorița” și „Moldoveanu”. Înainte de acest album, tânăra artistă a mai lansat piesele „El nu mă vrea”, „Colț de lună” sau „Eu te las”.