„Dorul ăsta de românism, pe care-l simt”… Mesaje suveraniste de la o fostă deputată PSD…

  • Postat în Mass Media
  • la 28-01-2025 20:56
  • 14 vizualizări
„Dorul ăsta de românism, pe care-l simt”… Mesaje suveraniste de la o fostă deputată PSD…
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe vestea.net

„Dorul ăsta de românism, pe care-l simt”, scrie, cu patos, într-un mesaj pe net fosta deputată PSD Oana Bulai. Şi nu e singurul mesaj patetic de acest fel, mai multe opinii expuse de ea în ultimul timp plasând-o, pe formă şi fond, fix pe linia cu care românii au fost obişnuiţi de ceva timp de George Simion de la AUR sau Călin Georgescu (independentul care a câştigat locul 1 la alegerile prezidenţiale de pe 24 noiembrie 2025). Sau, mai nou, de Victor Ponta, fostul şef PSD (actualmente deputat PSD) care, şi el, şi-a descoperit un filon profund suveranist în discursul public.

Ca o moldoveancă orientată ce e, Oana Bulai adaugă la fondul suveranist-semănătărist al mesajelor şi „sare şi piper” pe formă, adică scrie în unele dintre aceste mesaje cuvinte aşa cum se pronunţă ele, cu accentul regional din Moldova.

Pe 21 ianuarie, fosta deputată scria mesajul în care pomenea despre „dorul de românism”: „FIARTĂ PI ROMÂNEȘTE.
Pentru că sunt #moldoveancă și tare mândră-s de graiul nostru moldovenesc, am zis să vă spun câteva vorbe, dar așa… cum le-aș spune io, pe limba mea. Cred că e frumos să ne păstrăm vorba, că-i parte din cine #suntem și din mândria de-a fi #români.
Tare mi-i dor să ne vedem toți așa… fierți pi românește, și cred că uniți în #idealuri și #simțiri am putea face mai mult decât statul român. Nu zic că statul nu face, că face, da’ greu tare-i să urnești un mastodont, și asta am văzut-o cu ochii mei de când am lucrat la guvern.
Ne-am chinuit să facem un upgrade la #legea_învățământului. Nu pot zice că ne-o ieșit cum am vrut, da’ s-o vrut, și bună credință o fost mereu din partea colegilor mei social-democrați. Da’ ce să mai, la români, și nu numa’, rezultatele-s cele care contează.
Așa că m-am întors la ce spunea Gandhi: să fiu eu #schimbarea care vreau s-o văd în lume. Și uite-așa, am ajuns să fiu „fiartă pi românește” și trag #nădejde că dorul ăsta de românism, pe care-l simt, să-l împărtășim împreună, mai ales cu cei care, poate, încă nu și-au descoperit dragostea asta pentru tot ce-i al nostru.
Eu cred cu tărie că schimbările cele adevărate încep de la noi, de la fiecare, și de la #tinerii noștri, cărora tre’ să le insuflăm #dragostea asta pentru România. Tre’ să le spunem des, nu doar la sărbători, că avem o #țară_faină tare, că noi, românii, suntem oameni deștepți, iscusiți și cu inimă bună. Avem un milion de pricini să fim mândri că suntem români.
Și hai să învățăm și noi oleacă de la americani mindset-ul lor de #învingători, că, ce să vezi, totul începe de la cap și de la cum te vezi tu în oglindă.
Hai să ne vedem frumoși și să fim #mândri că suntem români!
#RomâniaFrumoasă #ViitorulEstiTu #ZiuaIei #credintineri #ForțaRomânia„.

Precizare: noi, la Vestea, considerăm haştagurile de mai sus o metodă sinistră, puerilă, enervantă şi ineficientă în a atrage atenţia (scopul dorit). Dar nici nu ne permitem să ne consumăm timpul în a plivi aceste buruieni lingvistice dintr-o astfel de declaraţie. Şi apropos de românism, haştagurile astea nu-s cam imperialiste şi cam globaliste?

Pe 22 ianuarie, Oana Bulai revenea cu o postare care aminteşte până la sinonimie de replicile deja celebre ale lui Georgescu.
Spunea Georgescu „să ne întoarcem la rădăcini, să vedem cu ochii închişi lumina şi căldura din casele româneşti”. Spune Oana B.: „Tradițiile și obiceiurile noastre-s ca #rădăcinile unui stejar bătrân: țin neamu’ strâns legat de pământu’ care ni-i casă. Ele-s izvoru’ care aduc apă curată sufletului (…).

Postarea integrală:

<<Tradițiile – sufletu’ neamului nostru
Tradițiile și obiceiurile noastre-s ca #rădăcinile unui stejar bătrân: țin neamu’ strâns legat de pământu’ care ni-i casă. Ele-s izvoru’ care aduc apă curată sufletului, cântu’ care răsună peste dealuri și văi și lumina ce se aprinde în cămin în serile lungi de iarnă.
Când ne strângem la o horă, când ascultăm povești la gura sobii ori când gustăm din cozonacul copt cu dragoste, simțim parcă inima neamului bătând în piepturile noastre. #Tradițiile nu-s doar niște umbre ale trecutului – ele-s torța care luminează drumul nostru spre #viitor.
Ia spune, ce te leagă mai tare de #sufletu’ românesc? Poate o doină ce-ți încălzește inima, un obicei moștenit din moși-strămoși ori o #amintire scumpă?
Scrie în comentarii ce te face să spui cu mândrie: “Sunt român!”>>.

Şi fix ca Georgescu care vorbea şi despre puterea de reinventare a românilor („suntem plămădiţi dintr-un pământ încărcat cu energii nesfârşite), şi Oana Bulai dă şi mesaje pe acest (geno)tip. De exemplu, cel de pe 19 ianuarie:

<Eșecu-i ca o ploaie de vară: te udă până-n piele, da’ lasă pământul roditor. Fiecare pas greșit e, de fapt, o ocazie să iei #viața de la capăt, da’ de data asta cu #mintea mai limpede și #inima mai înțeleaptă.

Dacă ai căzut, nu-i bai – tot pământu-i moale când ai #curaj să te ridici. Mai bine o lecție din greșeli decât o viață întreagă fără rost. Hai, apucă-te iară, da’ cu #sufletu’ tare și #gându’ așezat!>.

Paşii pe care-i face fosta deputată, prin fondul şi forma acestor mesaje, de distanţare faţă de discursul stereotip şi plafonat uzitat de majoritatea PSD-iştilor poate avea un anume – ca să folosim un termen care să se asorteze cu expresiile de mai sus – TÂLC.
Practic, fosta deputată PSD se plasează mai aproape de verbiajul lui Victor Ponta şi se distanţează, uşor dar sigur, de discursul prăfuit şi adesea bolmojit al lui Marcel Ciolacu.
Or, Marcel Ciolacu a fost (prin prerogativa preşedintelui partidului de a semna listele de candidaţi PSD din judeţe) ultima verigă din lanţul care i-a blocat Oanei Bulai accesul spre un nou mandat de deputat. Prea orientată ca să-l critice pe faţă pe Ciolacu, Oana Bulai vine totuşi cu aceste mesaje dragi publicului suveranist şi numai bune de a muta psd-işti conservatori spre un vot suveranist.

Deci, clar, pot apărea noi surprize pe planeta PSD şi la unii din sateliţii respectivului partid.

Mai jos ;i c\teva din fotografiile care însoţesc respectivele postări. Ba cu mesaj tradiţionalist puternic (deja consacrat la ultimele alegeri), ba chiar cu fosta deputată, în ţinută ori semănătoristă ori cu tentă retro…

Daniel Vinca

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente