DOVLEACUL ? = COMOARA TOAMNEI ???

A trecut Halloween-ul și am sacrificat un dovleac pentru fericirea copilului, dar m-am gândit că e bine sa profităm și de beneficiile lui nutritionale. Si pentru că este sezonul dovleacului, regele portocaliu al toamnei, haideți să consumăm dovlecii mai des!

Care îi sunt beneficiile?

Pe langă aroma plăcută a deserturilor cu dovleac, acesta poate fi consumat crud, fiert, la cuptor sau pe gratar. Se poate găti în zeci de moduri ingenioase și, mai important decât atât, este extrem de sănătos pentru noi, indiferent de vârstă.

Foarte bogat în fibre, dovleacul este preferat de persoanele care vor să slăbească. Este sățios și reușește performanța asta cu puține calorii. Cantitatea mare de apă (94%) pe care o contine ne menține hidratati.

Despre morcovi știm cu toții că îmbunătătesc vederea, însă și dovleacul conține betacaroten. Acesta ajută la menținerea unei bune vederi și reduce riscul de apatiție a cataractei. Dovleacul conține și doi antioxidanți: luteina și zeaxantina, care ajută în prevenirea cataractei și pot încetini dezvoltarea degenerării maculare.

100 de grame de dovleac ne oferă aproximativ 70% din necesarul zilnic de vitamina A.

Dovleacul conține vitaminele C și E, fiind și o sursă excelentă de acizi grasi esențiali Omega 3 și Omega 6. Vitaminele din dovleacul de la tarabele din piață ne susțin sistemul imunitar, ne combat infecțiile din organism și favorizeaza regenerarea celulară.

Conținutul ridicat de potasiu și vitamina C ajută la menținerea unei inimii sănătoase. Astfel, ar putea fi un remediu natural, în tratarea hipertensiunii.

Bogația de antioxidanti din dovleac favorizează reglarea colesterolului.

Semințele și pulpa dovleacului conțin substanțe care ajută la absorbția glucozei în țesuturi și la menținerea acesteia la un nivel optim. Poate fi de ajutor în prevenirea apariției diabetului de tip 2.

Fiecare dovleac conține în medie 500 de semințe bogate în fier reprezentând un remediu eficient împotriva paraziților intestinali.

În China, semințele de dovleac se folosesc la tratarea depresiei, iar în India se consideră că dovleacul ajută la prevenirea îmbătrânirii.

Florile acestui fruct pot fi de asemenea utilizate în alimentație, mai ales în pregătirea salatelor.

Contraindicații dovleac

Consumul indelungat de dovleac favorizează procesele inflamatorii, inclusiv al amigdalelor. Este contraindicat consumul dovleacului în gastrite, în ulcerul stomacal si în formele grave de diabet zaharat.

Dovleacul este nevalorificat pe măsura calităților sale. Este sănătos, dietetic, ușor de preparat şi foarte gustos!

Citește mai mult:

ALIMENTATIA CORECTA – REMEDIU PENTRU MAJORITATEA BOLILOR

Articolul DOVLEACUL ? = COMOARA TOAMNEI ??? apare prima dată în Biosinergie.ro.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente